EXCLUSIV  George Cristian Tuță, liberalul care ar putea să o învingă detașat pe Clotilde Armand la Sectorul 1. Ce spun Diana Tache și Bogdan Chirieac / video

Analistul politic Bogdan Chirieac și jurnalista Diana Tache au vorbit, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră", de pe DC News și DC News TV, despre deputatul PNL George Cristian Tuță. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit acestora, George Cristian Tuță ar putea fi o alegere bună pentru Primăria Sectorului 1 deoarece este un tânăr care știe să comunice, care se implică și care, chiar dacă nu avea garanții că va fi candidatul Sectorului 1, el și-a asumat lucrul acesta. 

„La Primăria Sectorului 1 înțeleg că s-a conturat domnul George Cristian Tuță, deputat PNL. E un tânăr absolut în regulă. L-am cunoscut. Vorbește limbi străine, vorbește. Credeți că îi va face dificultăți primăriței noastre favorite, doamna Clotilde Armand? Totuși, dânsa a impus, și e meritul său principal, șobolanul ca brand al Sectorului 1 în Capitală. Nu e puțin lucru să faci un brand.”, a spus Bogdan Chirieac. 

„Eu cred că la Sectorul 1, mai degrabă decât la București, ar fi electoratul ăla sătul de blocaje, de șobolani, de trafic, Sectorul 1 fiind un sector eminamente de dreapta și cea mai bogată localitate pentru că e populată cu un electorat educat, un electorat rafinat, un electorat care știe cum e și rău, cum e și bine, prin urmare ar putea să aleagă în cunoștință de cauză.

De aceea spun că, la Sectorul 1, Tuță ar putea să facă o figură pe care un Burduja, de exemplu, nu ar face-o. Înțeleg că sunt niște sondaje foarte clare care i-au măsurat și pe Burduja și pe Tuță și Tuță stă mult mai bine decât Burduja în sondajele făcute la Sectorul 1. Înțeleg că i s-a explicat domnului Burduja în sensul ăsta.”, a spus Diana Tache. 

 

3. captură vi... (george-tuta_13355900.jpg)

George Cristian Tuță, captură video DC News

 

George Cristian Tuță a început să se facă cunoscut când nici măcar nu avea garanții

„Singura problemă ar fi că și domnul Tuță e foarte puțin cunoscut.”, a completat Bogdan Chirieac. 

„Pe Tuță l-am văzut în precampanie de pe vremea când nici măcar nu avea garanții și, cu toate astea, a început să se facă cunoscut, să meargă pe stradă, să bată la uși, să meargă în piețe. Am văzut, am urmărit manifestările lor. Domnul Burduja care ne vorbește despre problematica super importantă de la Ministerul Energiei, dar care, cu toată stima, nu ne interesează pe majoritatea dintre noi, ne interesează niște efecte ale demersurilor pe care le face în calitatea de ministru, nu a apucat să se vândă că administrator, ceea ce este un primar.

Tuță a început să facă treaba asta de anul trecut și se vede. Eu sunt sigură că lucrurile astea vor conta. Încă ceva ce este super important este că nu avea garanții că va fi candidatul Sectorului 1, și,  cu toate astea, și-a asumat. Tuță a mers și a zis: „Îmi asum treaba asta, îmi fac pliante, mă duc în campanie, bat la ușă. Asta este! Mă compromite partidul, mă compromite partidul”.

Se pare că lucrurile vor fi așa. Vom vedea!", a spus Diana Tache la emisiunea „Miercurea Neagră", de pe DC News și DC News TV.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel