Atacantul George Puşcaş, accidentat în meciul echipei italiene Genoa cu Brescia de sâmbătă, a fost înlocuit cu Louis Munteanu (Farul Constanţa), informează, duminică, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Publicitate
"George Puşcaş s-a accidentat ieri, la echipa de club, şi nu va putea onora convocarea la prima reprezentativă. Stafful medical al echipei naţionale a considerat că George nu va putea fi recuperat în timp util şi astfel s-a renunţat la venirea lui în ţară. În locul atacantului de la Genoa, Edward Iordănescu a decis să îl cheme pe Louis Munteanu. Atacantul de la Farul Constanţa fusese convocat la naţionala U21. Stafful echipei naţionale îi urează lui George Puşcaş recuperare rapidă şi îl aşteaptă la meciurile următoare din preliminariile pentru EURO 2024", se arată pe site-ul citat.
Cei 26 de jucători convocaţi de selecţionerul Edward Iordănescu pentru meciurile cu Andorra şi Belarus, primele din preliminariile EURO 2024 sunt:
Portari: Florin Niţă (Pardubice/Cehia), Ionuţ Radu (Auxerre/Franţa), Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923);
Fundaşi: Andrei Raţiu (Huesca/Spania), Cristian Manea (CFR Cluj), Adrian Rus (Pisa/Italia), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia), Radu Drăguşin (Genoa/Italia), Andrei Burcă (CFR Cluj), Mario Camora (CFR Cluj), Raul Opruţ (FC Hermannstadt);
Mijlocaşi: Deian Sorescu (FCSB), Alexandru Cicâldău (Ittihad Kalba/Emiratele Arabe Unite), Marius Marin (Pisa/Italia), Tudor Băluţă (Farul Constanţa), Darius Olaru (FCSB), Răzvan Marin (Empoli/Italia), Adrian Şut (FCSB), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns/China), Olimpiu Moruţan (Pisa | Italia), Alexandru Dobre (Famalicao/ Portugalia), Dennis Man (Parma/Italia), Octavian Popescu (FCSB);
Atacanţi: Florin Tănase (Al Jazira/Emiratele Arabe Unite), Denis Alibec (Farul Constanţa), Louis Munteanu (Farul Constanţa).
România îşi începe parcursul în Grupa I a preliminariilor Campionatul European 2024 găzduit de Germania cu partida din deplasare cu Andorra, programată la 25 martie, de la ora ora 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra. Ulterior, în 28 martie, de la ora 21:45, prima reprezentativă întâlneşte Belarus în al doilea său meci al grupei, care se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti.
Prima reprezentativă a României a fost repartizată în Grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra. Se califică primele două clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele trei locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Nations League.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu