Deputatul PNL George Scutaru a demisionat din Parlament. Este o demisie anunțată. Eu urmează să fie consilier pe probleme de securitate al președintelui Klaus Iohannis, după cum a anunțat.
"Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru onoarea de a fi fost coleg cu dumneavoastră în acest mandat şi pentru onoarea de a fi fost deputat în Camera Deputaţilor timp de 10 ani. Mulţumesc buzoienilor şi celor de pe Valea Buzăului care m-au creditat şi m-au votat timp de 3 mandate. Mulţumesc colegilor din Comisia de apărare şi preşedinţilor ( Comisiei - n.r.) cu care am lucrat foarte bine, domnul deputat Stănişoară, domnul deputat Canacheu şi domnul Mocioalcă şi mai ales minunaţilor colegi liberali, colegilor mei deputaţi având onoarea să le fiu (...) şi lider de grup. Domnule Neacşu (n.r.- liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor), aţi dat dovadă de eleganţă în relaţia cu opoziţia, domnule preşedinte Zgonea vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru colaborare şi să ştiţi că îmi voi aminti cu nostalgie chiar şi de momentele când îmi tăiaţi microfonul", a spus George Scutaru, în plenul Camerei Deputaţilor.
George Scutaru și-a depus mandatul de lider al grupului parlamentar al PNL, iar deputații PNL l-au ales în locul său pe Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News