George Simion: „Dă-i încolo de dinți! Nimic nu se compară cu a fi părinte!” / „După un an de încercări, a venit Radu. Credeam că avem noi ceva. Ne speriasem”

INQUAM
INQUAM

Sâmbătă seară are loc petrecerea de botez a lui Radu, fiul lui George Simion.

Președintele AUR a zis că oamenii ar trebui să facă copii cât mai repede posibil. În cadrul unui interviu acordat pentru România TV de la petrecere, George Simion a împărtășit o viziune puternică despre importanța fondării unei familii și a creșterii copiilor.

El a subliniat că este esențial ca tinerii să nu amâne decizia de a deveni părinți, argumentând că nimic nu poate înlocui experiența de a fi părinte. În plus, liderul AUR a vorbit deschis despre propriile lor încercări înainte de a-l avea pe Radu, exprimând recunoștință că dorințele lor au fost îndeplinite. El a subliniat că, dacă vor fi binecuvântați, intenționează să aibă chiar și șapte copii, arătându-și astfel susținerea pentru familia numeroasă și rolul său fundamental în societate.

George Simion a accentuat și importanța diversității meseriilor, subliniind că nu toată lumea trebuie să urmeze calea de arhitect sau doctor. El a menționat nevoia de meserii practice.

„Vorbeam cu un prieten membru AUR Germania și mi-a spus că ar vrea să facă un copil, dar nu poate anul acesta pentru că el și soția lui și-au făcut dinții. Și i-am zis: „Dă-i încolo de dinți! Nimic nu se compară cu a fi părinte!” Nu trebuie amânat momentul! Faceți copii pentru că restul se reglează”, a zis George Simion într-un interviu pentru România TV acordat de la petrecerea lui Radu, fiul său.

George Simion a spus că Radu a venit după... mai multe încercări.

„Dacă ne ajută Dumnezeu, facem șapte copii. Noi ne speriasem... Răducu a venit după un an. Ne gândeam dacă avem noi ceva... Sunt multe cupluri care nu pot face copii. De asta este bine ca oamenii să facă de tineri copii”, a mai zis George Simion.

Liderul AUR a spus că fiul său poate să aibă ce meserie își dorește: „Avem nevoie de sudori foarte buni, de zidari foarte buni, nu toată lumea trebuie să fie arhitecți, doctori. Cu siguranță... nu toată lumea trebuie să fie politicieni”.

Ilinca a zis că în familia lor lucrurile sunt împărțite astfel: Ea stă acasă să aibă grijă de copil, iar George Simion merge la muncă.

„Sarcinile unei mame sunt să stea cu copilul, iar sarcinile tatălui sunt să meargă la muncă și să întrețină familia, să fie capul familiei”, a zis soția lui George Simion.

VEZI ȘI: Ce este George Simion? Părinte 1 sau părinte 2? Răspunsul liderului AUR / video:

https://www.dcnews.ro/ce-este-george-simion-parinte-1-sau-parinte-2-raspunsul-liderului-aur-video_964189.html

VEZI ȘI: Dacă la nunta lui George Simion, Becali a venit cu brânza, acum un om de afaceri s-a ocupat de meniul de la botez. Detalii de culise. Cât costă o noapte la Hotel Toaca Bellevue:

https://www.dcnews.ro/daca-la-nunta-lui-george-simion-becali-a-venit-cu-branza-acum-un-om-de-afaceri-s-a-ocupat-de-meniul-de-la-botez-detalii-de-culise-cat-costa-o-noapte-la-hotel-toaca-bellevue_964955.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel