Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase îţi vor da trezirea, săptămânal, de luni până vineri, de la ora 8:00, la Kanal D, în cel mai fresh şi energizant matinal, “Dimineaţa cu noi”, emisiune care va începe în curând, la Kanal D.
Este un nou început pentru George Tănase, unul dintre cei mai amuzanți comedianți din România! Despre noua etapă din cariera sa, aflați mai multe într-un interviu pentru DC News.
Sunt sigur că emisiunea va avea o energie aparte, care nu poate fi descrisă neapărat în cuvinte. Cred cu tărie că va avea acel ceva care să te țină acolo. Îmi doresc sa fie o emisiune la care eu m-aș uita chiar și în reluare!
Pe Viviana o cunosc de câțiva ani. Îmi amintesc ca prima interacțiune cu ea a fost când m-a rugat să-i acord un interviu, în acel moment era cursantă la o școala de televiziune. În prima fază i-am spus “da”, însă nu m-am prezentat niciodată la acel interviu. Știu, într-o zi voi plăti pentru asta, am un loc rezervat în cazan. (n.r. - râde). Viviana e o fată energică, veselă și cu o prezență impresionantă pe “sticlă”. Pe Bursucu îl cunosc de mulți ani de la televizor. Nu zic că e bătrân, dar cred ca l-am prins și pe televizoarele alb negru. Mi-am permis această glumă pentru că personal mi se pare un om cu un simț al umorului fantastic. Din prima clipă în care ne-am intersectat, am avut amândoi atitudinea aia a doi băieți care s-au revăzut după ceva timp. Sunt sigur c-o să facem o echipă grozavă!
Una de care o să-mi amintesc toată viața a fost când, într-o zi, eram în aeroport, mă pregăteam să mă îmbarc și-a venit o doamnă la mine, m-a studiat din cap până în picioare și mi-a zis: ooo, tu ești baiatu’ de la Internet. Atunci mi-am zis “bravo George, ai reușit în viață”.
Nici acum nu sunt ferm convins că am umor. Oamenii, de multe ori, văd ambalajul, nu și produsul din interior. Și cumva e normal, de înțeles. Îmi place să fac oamenii sa râdă, îmi place să râd cu ei, de ei, de situații. Iar de cele mai multe ori, îi las pe ei să decidă dacă am talent sau nu, dacă sunt amuzant sau nu, dacă sunt relevant și așa mai departe. Eu prefer sa trăiesc clipa.
La stand-up, cred că este 10% talent, 90% muncă. Și sunt de părere că în multe domenii e la fel. Talentul mi se pare podoaba cu care înfrumusețezi un produs. Degeaba dai cu bețișoare parfumate în casă, dacă pe mobilă te-așteaptă praful. Pentru mulți, talentul e o scuză prin care se sustrag de la muncă. Mai auzi spunându-se: “aa, păi ăla are talent, d-aia a ajuns unde a ajuns”. Total greșit. Fără muncă nimic nu e posibil.
Cel mai suculent personaj este omul care are curajul să fie el însuși în orice situație. Oamenii ,,simpli’’ mi s-au părut mereu cei mai ofertanți pentru că ei au darul de a se expune în maniera lor faină și originală. Cele mai amuzante personaje au fost create după tipologii de oameni normali. La ei am găsit cele mai multe caracteristici amuzante.
Nu știu dacă se gândea băiatul George din Turcoaia la o carieră în televiziune, dar visa la ea. Când visezi cu ochii deschiși, mi se pare că accesezi o energie dincolo de ce poate concepe creierul rațional. Ești prezent cu totul aici și acum. Iar eu cred ca am accesat acea energie fără să fi știut. Stăteam lipit de televizor când eram copil. Nici nu știam când trece timpul. Televizorul a fost cel mai bun prieten al meu. Ai mei erau la muncă și tot timpul îl petreceam alături de televizor. Cu el mâncam, cu el dormeam, cu el mă trezeam. Și iată ca, ani buni mai târziu, cu el îmi voi începe diminețile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News