George Tuță a câștigat Primăria Sectorului 1.
George Tuță, candidatul PSD-PNL, a câștigat Primăria Sectorului 1, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral. Clotilde Armand pleacă acasă.
Întrebat dacă a câștigat Primăria Sectorului 1, George Tuță a declarat pentru DC News: „De luni spun asta!”
Potrivit datelor centralizate de BEC, Tuță a obținut 36,61% din voturi, iar Clotilde Armand, 35,92% din voturi.
Singura care insistă, în continuare, că a câștigat este Clotilde Armand.
„Într-o singură secție verificată din nou am recurepat 187 de voturi. Una singură și 166. Peste 1000 nu se găsesc iar alte câteva sute de procese verbale sunt modificate din pix fără să mai fie numărate voturile respective. Am depus peste 80 solicitări de renumărare și n-am primit niciun răspuns din partea BES. Este nevoie de implicarea tuturor pentru a putea fi renumărate voturile din Sectorul 1”, scria Clotilde Armand la ora 08.00.
Acest lucru ne arată că au fost tensiuni generate de primarul în funcție - Clotilde Armand. Oamenii au așteptat prilejul votului pentru a se descărca. Oamenii nu mai voiau șobolani.
De ce nu a fost o victorie covârșitoare a lui George Tuță? Pentru că au fost foarte mulți candidați care s-au bătut pe ruinele administrației Clotilde Armand. Din acest motiv nu s-a văzut clar câștigătorul. Votul anti-Clotilde Armand a fost disipat în peste cinci candidați, fragilizându-l pe George Tuță care, cu toate acestea, a câștigat Primăria Sectorului 1, motiv pentru care se confirmă de ce era prezență mare la vot: lumea, nemulțumită, se ducea să-i tragă preșul de sub picioare lui Clotilde Armand.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News