Perturbarea semnării Acordului de Asociere între Ucraina și Uniunea Europeană a fost considerată de diplomația rusă drept o victorie importantă în vederea formării în 2015 a unei noi asociații interstatale – Uniunea Economică Eurasiatică.
La sfârșitul lunii decembrie 2013, președinții Rusiei, Belarusului și Kazahstanului s-au întâlnit la Moscova pentru a discuta parametrii principali ai acestei asociații. Este de așteptat ca, în ciuda declarațiilor optimiste ale lui Viktor Ianukovici, Mykola Azarov și Leonid Kozhara, privind integrarea europeană şi impactul economic al asocierii cu Uniunea Europeană, locul său de drept să fie asigurat în asociația eurasiatică, cu care Ucraina practic cooperează mult mai strâns.
Analiştii de geostrategie ai Global Intelligence Group remarcă faptul că succesul în recuperarea de către Rusia a fostelor teritorii sovietice pierdute va fi una dintre temele-cheie ale lui Vladimir Putin în campania prezidențială din 2018. Și acest lucru ar trebui nu numai să restabilească oficial echilibrul de forţe în spațiul ex-sovietic, ci, de asemenea, să constituie în mod corespunzător și reflectarea dorinței de a impune țărilor europene un proiect de integrare alternativă faţă de UE.
Însă, pentru ca președintele rus Vladimir Putin să fie capabil în 2018 să îşi aroge în seama propriului cabinet politic reînvierea și modernizarea fostei Uniuni Sovietice, diplomații ruși vor trebui să depună eforturi considerabile. Potrivit unui grup de persoane de contact din domeniul geostrategiei, apropiate de reprezentanţa Rusiei la Bruxelles, diplomația rusă și serviciile speciale au primit obiective operaționale care îi privesc pe cei mai activi membri ai Parlamentului European în privinţa Ucrainei: să colecteze fișele personale tematice ale tuturor politicienii europeni care au împins mai activ Ucraina înspre Uniunea Europeană.
Informațiile colectate vor fi folosite pentru a pune în aplicare o operațiune specială complexă în vederea discreditării acestor politicieni europeni, în special a membrilor Parlamentului European, care în ultimii ani au lucrat în mod activ pentru a ajuta Ucraina să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Moscova consideră că este necesară „pedepsirea” celor care se implica activ în țările din „Parteneriatul Estic” în favoarea Uniunii Europene. Conform planurilor părţii ruse, pedeapsa este de a discredita aceste persoane în mod public. Planul de sponsorizare a unor operațiuni speciale în acest sens vizează retrogradarea membrilor corpului legislativ al Uniunii Europene, în urma unor scandaluri care vor reduce șansele acestor persoane de a fi realese în Parlamentul European în 2014.
Pentru o mai bună informare, alegerile pentru Parlamentul European au loc în statele membre ale Uniunii Europene, între 22 și 25 mai 2014. Alegeri legislative ale Uniunii Europene au loc de obicei vara, însă alegerile din 2014 au fost devansate în primăvară, în scopul de a creşte rata de participare a populaţiei, precum și datorită necesităţii ca Parlamentul European să fie ales până în iulie 2014, pentru că în această lună trebuie finalizată procedura de alegere a Președintelui Comisiei Europene și a personalului său.
În 2014, Parlamentul European îşi va alege membrii pentru a opta oară, începând cu alegerile din 1979, care au fost primele alegeri directe ale legislativului european.
Surse de la Bruxelles ale Global Intelligence Group indică faptul că lista persoanelor despre care rușii doresc să colecteze informații și pe care să îi discrediteze este formată din următorii membri ai Parlamentului European:
1. Lena Kolarska - Bobinski, Polonia, EPP
2. Johannes Cornelis van Baalen, Olanda, grupul politic ALDE
3. Pawel Kowal, Polonia, ECR
4. Adrian Severin, România, independent
5. Rebecca Harms, Germania, Greens
6. Elmar Brok, Germania, EPP
7. Werner Schulz, Greens
8. Jacek Saryusz - Wolski, Polonia
9. Marek Siwiec, Polonia
10. CIIR Oviir, Estonia, membru al delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Ucraina
11. Jacek Protasiewicz, Polonia
12. Charles Tannock, Marea Britanie
13. Christina Oyuland, Estonia
Este de așteptat ca faza activă a operațiunilor speciale sâ înceapă în primăvara 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News