Tribunalul București l-a condamnat pe fostul senator al UDMR, Olosz Gergely, la șapte ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Instanța a decis, într-o sentință care nu este definitivă, că în perioada în care Gergely a deținut șefia ANRE, a ajutat reprezentanții unor firme să obțină contracte împovărătoare, transmite Realitatea Tv.
Gergely a renunțat pe 13 mai anul acesta la postul de senator UDMR de Covasna. Uniunea motiva la acea vreme că la adresa lui Gergely se duce o campanie de compromitere.
Gergely este vicepreședinte al CRU al UDMR și este parlamentar din 2008. În același an, din cauza noii sale calități, a demisionat din fucția de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
În 2012 el era trimis în judecată pentru trafic de influență, alături de patru reprezentanți ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obțină contracte oneroase, cerând în schimb peste 500.000 de euro și 400.000 de lei.
Potrivit rechizitoriului, Ion Bîrcină și Costin Iliescu, reprezentanți ai mai multor societăți comerciale, Cătălin Stan, administrator de drept al SC Power Plus SRL și Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL s-au asociat cu scopul de a cumpără influența lui Gergely, în vederea obținerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
Gergely a pretins în perioada mai 2010 - septembrie 2010, pentru sine și altă persoană, de la Iliescu, Stan și Badea, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanță între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, și o altă societate comercială de tip off shore.
În schimbul banilor, Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA, susţin procurorii DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu