Germania: Consilierii Guvernului nu se aşteaptă la o recesiune profundă, în pofida slăbiciunii economiei

Consiliul înţelepţilor - cei cinci economişti care sfătuiesc Guvernul de la Berlin - nu se aşteaptă 'la o recesiune profundă şi extinsă', în pofida slăbiciunii continue a economiei germane, transmit DPA şi Reuters. 

Consilierii Guvernului nu cred că este nevoie de un pachet de stimulare a economiei, dar se aşteaptă la un avans al PIB-ului Germaniei de doar 0,5% anul acesta şi de 0,9% anul viitor, din cauza încetinirii pe plan global şi a tensiunilor comerciale. Guvernul german estimează o expansiune de 0,5% în 2019 şi de 1% în 2020.

Perioada de creştere economică slabă va dura probabil cel puţin până anul viitor. În loc să adopte măsuri de stimulare a economiei, ar trebui ca instrumentele existente să fie lăsate să funcţioneze, apreciază Consiliul înţelepţilor. Cei cinci economişti susţin că educaţia, cercetarea şi inovarea sunt condiţiile necesare pentru o creştere mai ridicată a productivităţii şi au cerut autorităţilor să îmbunătăţească infrastructura digitală a Germaniei. Zona euro ar urma să înregistreze un avans de 1,2% anul acesta şi de 1,1% anul viitor, previzionează Consiliul înţelepţilor.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul doi şi mulţi economişti se aşteaptă la un declin şi în trimestrul trei, ceea ce ar duce la o recesiune tehnică. Şi zona euro se confruntă cu o încetinire, ceea ce a determinat BCE să reia măsurile de stimulare a economiei.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor. Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune şi, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creştere din ultimii cinci ani.

Analiştii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetineşte, deoarece exportatorii sunt afectaţi de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA şi China şi Brexit. Aceste riscuri externe sunt parţial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă şi de ratele scăzute ale dobânzilor, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel