Germania a salvat Lufthansa. Profit de 760 milioane de euro

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Statul german a înregistrat un profit de 760 milioane de euro după ce a salvat compania aeriană Lufthansa în plină pandemie. 

Fondul de stabilizare economică al Germaniei a cheltuit 300 milioane de euro pe acţiuni la Lufthansa în 2020, ca parte din pachetul de ajutor în valoare de 9 miliarde de euro oferit companiei. Asta după ce încasările Lufthansa s-au prăbuşit, ca urmare a restricţiilor asupra traficului aerian în vârful pandemiei. 

Guvernul a vândut gradual cele 20% dintre acţiunile în cadrul companiei, iar săptămâna aceasta a anunţat că a vândut şi restul de 9,92%. Vânzarea a adus venituri de peste 1 miliard de euro, astfel că profitul este unul uriaş, de 760 milioane de euro. 

În plus, şi Lufthansa şi-a plătit ultima rată către stat, lucru care a ajutat şi statul să scape de acţiunile din companie înainte de ţinta stabilită, adică octombrie 2023. 

Pe măsură ce ameninţarea COVID-19 scade, Lufthansa este aproape să înregistreze primul an cu profit de la startul pandemiei. Concret, în prima jumătate a anului, compania a înregistrat un profit de 259 milioane euro, comparativ cu pierderile de 756 milioane euro din perioada similară a anului trecut, scrie ft.com

Picajul Blue Air schimbă serviciile de călătorie din România. Apare fondul de garantare dedicat exclusiv zborurilor

”Suspendarea temporară a zborurilor de către compania aeriană Blue Air a afectat semnificativ agențiile de turism din România. Suplimentar față de măsurile de criză întreprinse de Guvernul României, acestea au asigurat din fonduri proprii repatrierea turiștilor în condiții de siguranță, onorând astfel contractele încheiate pentru pachetele de servicii de călătorie, în ciuda tuturor pierderilor de ordin financiar suferite și a improbabilității de a recupera sumele într-un termen rezonabil. În scopul evitării unor situații similare, absolut nedorite, mediul asociativ de profil a solicitat instituirea unui fond de garantare, care să asigure vacanțele organizate, atunci când acestea sunt afectate de către un colaborator” arată un comunicat de presă al Ministerului Turismului. 

Inițiativa a fost asumată și de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care a dispus constituirea unui grup de lucru public-privat. În cadrul întâlnirii organizate miercuri, 21 septembrie a.c., au fost prezenți la discuții, alături de specialiștii din cadrul ministerului de resort, reprezentanți ai Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), ai Fondului Român de Contragarantare (FRC), precum și ai Asociației Naționale a Agenții de Turism (ANAT), arată sursa citată. 

Fond de garantare și pentru companiile aeriene

”Ne-am luat angajamentul facilitării unei întâlniri cu factorii interesați de instituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii de călătorie, necesar atât pentru siguranța turiștilor, cât și pentru redobândirea credibilității industriei. Acum că acest lucru s-a întâmplat, nu ne rămâne decât să încercăm transpunerea soluțiilor identificate în practică. Respectiv, fiind vorba de o schemă privată de garantare, așa cum prevede directiva europeană, aplicată la nivel național prin OG nr. 2/2018, o variantă plauzibilă ar fi crearea unui program în cadrul FNGCIMM, pe modelul IMM Invest. Vom continua discuția și cu Ministerul Finanțelor și contăm pe sprijinul oferit, în speranța că vom reuși într-un timp cât mai scurt să conturăm imaginea de ansamblu a acestei propuneri, ca ulterior să facem toate demersurile premergătoarea implementării”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel