Guvernul german a ameninţat că va acţiona în justiţie companiile care 'nu îşi respectă obligaţiile' de livrare a vaccinurilor către UE, în contextul în care tensiunea se amplifică din cauza întârzierilor producătorului britanic AstraZeneca, scrie duminică AFP.
'Dacă se dovedeşte că sunt firme care nu şi-au respectat obligaţiile, va trebui să decidem asupra consecinţelor juridice', a ameninţat ministrul german al economiei, Peter Altmaier, într-un interviu acordat cotidianului Die Welt.
'Nicio companie nu poate favoriza o altă ţară faţă de UE', a adăugat el. Tonul a crescut în ultimele săptămâni între liderii europeni şi compania britanico-suedeză AstraZeneca, după ce aceasta a cumulat întârzieri în livrarea vaccinului său anti-COVID-19. Producătorul a explicat că poate livra numai 'un sfert' din dozele promise iniţial UE pentru primul trimestru, acuzând o 'scădere a randamentului' într-o fabrică europeană. Uniunea Europeană a acuzat implicit AstraZeneca de a favoriza Regatului Unit în livrarea de vaccinuri, în detrimentul obligaţiilor sale contractuale cu Bruxellesul, potrivit Agerpres.
UE a reacţionat adoptând vineri un mecanism de control al exporturilor vaccinurilor produse pe teritoriul său. Acest mecanism va permite 'creşterea vitezei de vaccinare', a afirmat ministrul Peter Altmaier. Cu toate acestea, grupul britanic nu este singura companie acuzată de liderii europeni pentru întârzieri.
Săptămâna trecută, Italia i-a ameninţat pe americanii de la Pfizer cu acţiuni în justiţie din cauza cu întârzierilor în livrarea vaccinului. În Germania, o reuniune naţională urmează să aibă loc luni între autorităţile germane şi producătorii de vaccinuri, în special pentru a discuta despre întârzieri. Aceste tensiuni intervin în timp ce AstraZeneca a obţinut vineri autorizaţia UE pentru vaccinul său.
Este al treilea vaccin care a primit unda verde de la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), după cei de la Pfizer-BioNTech, pe 21 decembrie, şi Moderna, pe 6 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu