Rata inflaţiei în Germania a atins în august cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 50 de ani, depăşind precedentul record înregistrat în urmă cu doar trei luni, arată datele Oficiului federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.
Cel mai semnificativ factor care a accelerat majorarea inflaţiei l-a reprezentat creşterea semnificativă a preţurilor energiei, în condiţiile în care războiul din Ucraina a intensificat tendinţa. În august, preţurile energiei au înregistrat un avans de 35,6% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce preţurile la alimente au urcat cu 16,6%, conform Destatis.
După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum din Germania au crescut în august cu 8,8% în ritm anual, după o încetinire neaşteptată în iulie, la 8,5%. Nivelul inflaţiei din august în cea mai mare economie europeană este în line cu estimările analiştilor.
În mai, rata inflaţiei în Germania a urcat la 8,7%, fiind pentru prima dată din iarna din 1973/1974 când preţurile de consum au atins un nivel atât de ridicat.
Inflaţia ridicată reduce puterea de cumpărare a consumatorilor. Guvernul german a adoptat două pachete de miliarde de euro pentru a uşura povara inflaţiei ridicate asupra gospodăriilor.
Analiştii se aşteaptă pe ansamblul acestui an la o rată medie a inflaţiei în Germania de peste 6%. Ar fi cel mai ridicat nivel din 1990.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la nivelul record de 8,9% în iulie, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.
Eurostat va publica miercuri datele preliminare privind inflaţia în zona euro în august.
Germania şi Franţa nu vor interzicerea rușilor în Uniunea Europeană pentru toți cetățenii ruși. Țările au respins într-un document comun de poziţie această propunere, informează Agerpres, citând dpa.
"Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor", se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce va avea loc marţi şi miercuri la Praga.
Chiar dacă acceptă faptul că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării "puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice".
"Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus", se mai spune în documentul consultat de dpa.
Documentul argumentează în favoarea menţinerii cadrului legal actual ce le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE indiferent de faptul dacă ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.
Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.
De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.
Documentul de poziţie germano-francez vine ca răspuns la dezbaterea în curs în cadrul guvernelor ţărilor din UE cu privire la cât de oportun ar fi să le fie interzis ruşilor să călătorească în blocul comunitar în scopuri de recreere, în timp ce oameni continuă să moară în Ucraina ca rezultat direct al invaziei ruse, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu