Olaf Scholz și-ar dori o piață de capital comună pentru țările membre UE, dar și o impozitare unică de 15% pentru companii, relatează Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut ca Uniunea Europeană să finalizeze crearea unei uniuni bancare și a piețelor de capital, astfel încât blocul european să poată concura cu SUA și China în domeniul noilor tehnologii.
Scholz a declarat la o conferință la Berlin pentru delegații europeni ai partidului social-democrați (SPD) că aceasta este o chestiune cheie pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa.
Piața unică este mult prea fragmentată, mai ales când vine vorba de probleme financiare, motiv pentru care UE, cu peste 400 de milioane de locuitori, nu își poate folosi pe deplin puterea, a spus el.
„De aceea trebuie să finalizăm proiectul european, astfel încât companiile europene să poată crește”, a spus Scholz.
Planul de a crea o piață unică de capital a fost pe masă din 2015 fără niciun progres real.
Scholz a cerut, de asemenea, introducerea unei cote minime de impozitare pentru companii de 15% în toate țările UE. „Nu este, probabil, aceasta și baza pentru ca uniunea bancară și a piețelor de capital să funcționeze?” a întrebat el.
A existat îngrijorarea că băncile ar alege să aibă sediul într-o țară din UE cu taxe foarte mici „și dacă lucrurile merg prost, toți contribuabilii europeni vor fi nevoiți să plătească”, a menționat Scholz.
Șefii instituțiilor UE au cerut consolidarea monedei euro și progresul către o uniune a piețelor de capital într-un apel comun din luna decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu