Germania a înregistrat pentru prima dată peste 80.000 de infecţii cu coronavirus într-o singură zi, potrivit cifrelor difuzate miercuri de agenţia naţională de control al bolilor din ţară şi citate de DPA.
Institutul Robert Koch (RKI) a raportat 80.430 de noi infecţii în interval de 24 de ore - în creştere cu peste 21.500 faţă de cifra din urmă cu o săptămână. Incidenţa la şapte zile a crescut de asemenea la nivel naţional, deşi datele sunt încă considerate incomplete după vacanţele de Crăciun şi Anul Nou când s-au efectuat mai puţine teste şi mai puţine cazuri au fost raportate.
Miercuri, RKI a declarat că au fost înregistrate 407,5 cazuri la 100.000 de rezidenţi într-o perioadă de o săptămână, comparativ cu 387,9 cu o zi mai devreme.
În urmă cu o săptămână, incidenţa la nivel naţional era de 258,6. RKI a raportat un bilanţ zilnic de decese de 384, în creştere de la 346 cu o săptămână înainte. Până acum, 114.735 de persoane au murit în Germania după ce au fost infectate cu coronavirus, conform Agerpres.
Germania a achiziţionat de la România 5 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului pentru a accelera campania de administrare a dozei booster, a anunţat Ministerul federal al Sănătăţii, informează dpa.
România primise aceste doze prin schema de achiziţie comună de vaccinuri a Uniunii Europene, dar urmau să rămână neutilizate.
Ele vor fi disponibile în Germania din săptămâna care începe la 24 ianuarie. Germania estimează că, per total, aproximativ 32 milioane de doze de vaccin - 12 milioane produse de Pfizer/BioNTech şi 20 milioane de Moderna - vor fi disponibile în următoarele trei săptămâni, începând din 17 ianuarie.
Aceasta va face ca, în următoarele trei săptămâni, primirea unei doze booster să fie accesibilă oricui va dori, a subliniat Ministerul Sănătăţii de la Berlin.
În numeroase oraşe din Germania s-a manifestat din nou luni împotriva politicii guvernamentale anti-coronavirus, informează dpa.
Peste 1.000 de participanţi au mărşăluit luni seară în Lubeck şi Koln. În Gummersbach, la aproximativ 50 de kilometri est de Koln, aproximativ 1.800 de persoane au protestat împotriva vaccinării obligatorii. În landul Mecklenburg-Vorpommern, poliţia a estimat, iniţial, un total de aproximativ 8.000 de manifestanţi care au ieşit să protesteze în mai multe oraşe. La Potsdam, poliţia interzisese un protest, dar sute de persoane au manifestat luni seara în centrul oraşului. Vezi video aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu