Germania. Lucrări semnate de Hitler, confiscate

hitler
hitler

Tablouri şi desene atribuite lui Adolf Hitler, din care unele ar fi trebuit să fie scoase la licitaţie sâmbătă, au fost confiscate în Germania în urma dubiilor ce planează asupra autenticităţii lor, a anunţat joi Parchetul din Nurnberg, citat de AFP.

Un număr de 63 de opere de artă semnate 'A.H.' sau 'A. Hitler' au fost confiscate. Dintre ele, 26 ar fi trebuit să fie puse în vânzare în cadrul unei licitaţii, sâmbătă, potrivit aceleiaşi surse. 'Desfăşurăm o anchetă la Parchetul din Nurnberg pe baza suspiciunilor de falsificare şi tentativă de fraudă', a declarat pentru AFP procurorul general Antje Gabriels-Gorsolke. Ea a precizat că ancheta va fi realizată pentru 'a verifica dacă picturile sunt false sau originale'. Doar cinci dintre operele confiscate vor fi scoase în cele din urmă la licitaţie în ziua de sâmbătă, a confirmat joi casa de licitaţii Weidler. Cele 26 de opere retrase de la vânzare au fost eliminate şi din catalogul licitaţiei. Parchetul german a confiscat alte 37 de opere de artă a căror autenticitate este pusă sub semnul întrebării. Licitaţia ar fi trebuit iniţial să cuprindă mai multe acuarele, desene şi picturi semnate cu numele sau iniţialele dictatorului nazist, ce ilustrează scene vieneze şi din Nurnberg, portrete feminine şi naturi statice.

Obiecte de uz personal, licitate

Operele proveneau de la 23 de proprietari diferiţi, potrivit casei Weidler. Alături de picturi, licitaţia de sâmbătă va conţine şi obiecte de mobilier deţinute de Hitler, în rândul cărora se află un scaun din răchită, o vază din porţelan de Meissen şi o faţă de masă. După ce a ratat examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Viena, Adolf Hitler, al cărui talent artistic a fost întotdeauna considerat mediocru, a continuat totuşi să picteze. Copia în special scene ilustrate pe cărţi poştale, pe care le vindea apoi turiştilor. Vânzarea la licitaţie a unora dintre lucrările sale, care nu conţin totuşi aluzii directe la nazism, au generat polemici în ultimii ani. Casa de licitaţii Weidler a vândut deja în trecut mai multe tablouri atribuite 'Fuhrer-ului', inclusiv o pereche de acuarele, care au fost achiziţionate cu 32.000 de euro, în 2009. În iunie 2015, acuarele şi desene realizate de Adolf Hitler au fost vândute la o licitaţie organizată în Germania cu aproape 400.000 de euro. Pe 24 ianuarie, Poliţia germană a confiscat trei acuarele atribuite lui Hitler, care urmau să fie vândute la o licitaţie organizată la Berlin în aceeaşi zi, în urma dubiilor ce planau asupra autenticităţii lor. 

VEZI ȘI:

Porsche, mai ieftin decât o Dacia, scos la licitație

Germania: Liderul partidului de extrema dreaptă, acuzat că îl parafrazează pe Hitler



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel