Germania, Polonia şi Suedia au făcut anunțurile luni seară, după deciziile luate de Administrația Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor dintre UE și Rusia.
Cele trei state- Germania, Polonia și Suedia- au anunțat expulzarea unor diplomați ruși.
"Un diplomat rus a fost declarat persona non grata. Este vorba de o reacţie a Guvernului Germaniei la decizia Federaţiei Ruse din 5 februarie de a expulza mai mulţi diplomaţi UE, o decizie nejustificată (...)", a comunicat, prin Twitter, Ministerul german de Externe, conform Mediafax. Polonia şi Suedia au anunţat expulzarea a câte unui diplomat rus, potrivit postului german N-TV.
Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a aflat în timpul vizitei la Moscova că Rusia a decis expulzarea unor diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la protestele opoziţiei ruse. Oficialul UE a declarat că a aflat de pe reţele de socializare online despre expulzări, în timp ce discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Comisia Europeană a comunicat că vizita lui Josep Borrell Fontelles la Moscova a fost "necesară" în pofida tensiunilor bilaterale, arată sursa citată.
"Nu oficialii ruşi au fost iniţiatorii distrugerii relaţiilor bilaterale", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Uniunea Europeană "nu este un partener de încredere".
Administraţia Vladimir Putin a declarat vineri personae non gratae diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la mitinguri "ilegale" organizate de opoziţie pe 23 ianuarie în oraşele Moscova şi Sankt-Petersburg.
Uniunea Europeană a condamnat cu fermitate decizia Rusiei. "Josep Borrell Fontelles a aflat în timpul întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. A condamnat cu fermitate decizia şi a respins acuzaţiile privind desfăşurarea de activităţi incompatibile cu statutul de diplomaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.
"Este o decizie nejustificată, o nouă imagine despre situaţia statului de drept în Rusia", a reacţionat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat, la rândul său, decizia Rusiei. "Referitor la cazul Alexei Navalnîi, condamn cu cea mai mare fermitate tot ce s-a întâmplat până acum, otrăvirea, condamnarea judiciară şi, astăzi, expulzarea diplomaţilor german, polonez şi suedez decisă de Rusia", a afirmat vineri Emmanuel Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News