Germania: proteste împotriva partidlui AfD

Germania
Germania

 Sute de persoane au protestat sâmbătă împotriva partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în oraşul Augsburg, în sudul Germaniei, unde are loc un congres de două zile al formaţiunii politice, relatează dpa. 

Protestatarii au fluturat bannere şi au strigat lozinci împotriva "propagandei naziste" a partidului în faţa centrului de conferinţe unde membrii AfD s-au adunat pentru prima zi a congresului. 

Oponenţii AfD intenţionează să se întâlnească cu un alt grup de protestatari sâmbătă după-amiază într-un marş la care sunt aşteptate mii de persoane. 

Forțe suplimentare de ordine 

Circa 2.000 de ofiţeri de poliţie suplimentari au fost aduşi la Augsburg unde vor rămâne pe toată durata reuniunii AfD. 

Succesul formaţiunii eurosceptice şi antiimigraţie AfD la alegerile generale din septembrie anul trecut a generat o undă de şoc în rândul clasei politice germane, în condiţiile în care formaţiunea a devenit cel mai mare partid de opoziţie. 

Congresul AfD se desfăşoară în landul conservator Bavaria, unde partidul de extremă dreapta speră să câştige alegerile regionale din 14 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel