Cancelarul german, Olaf Scholz și premierul chinez, Li Qiang, plănuiesc să se întâlnească la Berlin pe 20 iunie.
Cancelarul german, Olaf Scholz, este dornic să promoveze cooperarea economică și climatică cu China și să atenueze tensiunile din Taiwan, ca parte a discuțiilor guvernamentale la nivel înalt pe care intenționează să le găzduiască în iunie.
Scholz și miniștri cheie din Cabinet se vor întâlni cu omologii chinezi, conduși de premierul Li Qiang, pentru consultări guvernamentale bilaterale la Berlin pe 20 iunie, potrivit a declarțiilor a două persoane informate cu privire la planuri. O a treia persoană a avertizat, totuși, că data și formatul discuțiilor se pot schimba în continuare, informează Politico.
Dacă vor fi confirmate, discuțiile la nivel înalt germano-chineze ar urma să aibă loc cu o săptămână înainte de un summit-cheie al liderilor UE din 29-30 iunie, unde relațiile UE-China vor fi pe ordinea de zi, așa cum a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel. De asemenea, miniștrii de Externe ai UE vor discuta despre relațiile cu China la o întâlnire informală din Suedia, pe 12 mai.
Germania speră să-și folosească discuțiile cu China pentru a descuraja Beijingul de la escaladarea tensiunilor din cauza Taiwanului, despre care ministrul de Externe, Annalena Baerbock, a spus la începutul acestei luni că ar fi un ”scenariu de groază”. De asemenea, Berlinul dorește ca Beijingul să-și oprească sprijinul ( nu atât de indirect ) pentru războiul Rusiei în Ucraina.
Din punct de vedere economic, China fiind cel mai important partener comercial al Germaniei, Guvernul lui Scholz este dornic să deschidă în continuare piața chineză pentru investițiile străine – mai ales că producătorii germani de mașini caută să joace un rol mai important pe piața chineză a vehiculelor electrice în creștere rapidă.
”Suntem împotriva decuplării; suntem pentru eliminarea riscurilor”, a declarat Scholz luna trecută la Bruxelles.
Guvernul german elaborează și prima strategie pentru China, dar documentul ar putea fi amânat până după consultările guvernamentale cu China, spun oficialii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu