Germania și Franța vor integrarea Ucrainei și Moldovei în Uniunea Europeană.
Franța și Germania vor prezenta, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene de la Bruxelles, o propunere comună privind modul în care Uniunea Europeană s-ar putea adapta noilor membri, notează Euronews.
Raportul celor două țări, redactat de 12 experți francezi și germani, propune o reformă a instituțiilor, a tratatelor și a bugetului UE, în contextul în care țări precum Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest se pregătesc să adere la blocul comunitar.
”Acum avem presiuni - din motive geostrategice - să ne gândim la extinderea UE, în special către Ucraina, ceea ce are consecințe asupra instituțiilor, politicilor și bugetului UE”, a declarat Olivier Costa, director de studii la Colegiul Europei și unul dintre coraportorii raportului, pentru sursa menționată.
Astfel, autorii spun că reguli mai stricte privind statul de drept, noi proceduri de vot în Consiliul European și un buget UE mai mare ar putea fi printre reformele necesare.
De asemenea, aceștia propun ”diferențierea” între patru niveluri ale unui bloc mai larg, inclusiv un nivel de țări ”asociate” care subscriu la principiile UE și la piața unică fără a deveni membri cu drepturi depline ai UE.
Potrivit aceleiași surse, se așteaptă ca miniștri europeni Laurence Boone (Franța) și Anna Luhrmann (Germania) vor prezenta acest document ca o potențială ”foaie de parcurs pentru extindere” înainte ca cei 27 șefi de stat ai UE să îl analizeze în cadrul unui summit informal care va avea loc în luna octombrie, la Granada (Spania).
Acest document este lansat în contextul în care dezbaterea privind extinderea UE se intensifică, președintele Consiliului European, Charles Michel, stabilind ca obiectiv pentru 2030 ca blocul comunitar să fie pregătit să accepte noi membri.
”Poate că unele țări din afara UE nu doresc să adere ca membru cu drepturi depline sau nu pot face acest lucru și ar aprecia să fie asociate într-un alt mod.
Și poate că unele țări din interiorul UE nu doresc să avanseze în ceea ce privește anumite politici și este necesar să se permită unei ”coaliții a celor care doresc”, a explicat Oliver Costa.
Reamintim că în 23 iunie 2016, Marea Britanie a organizat un referendum cu privire la statutul său de membru al Uniunii Europene. Marea Britanie a decis să părăsească UE, cu 52 % din voturi pentru și 48 % împotrivă, acest lucru fiind pus în practică pe 31 ianuarie 2020.
Citește și: Joe Biden, discurs la Adunarea Generală ONU. "Vom respinge agresiunea şi vom apăra regulile”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu