Germania vrea o taxă europeană pe carburant pentru primirea refugiaților

Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schauble, a evocat sâmbătă, într-un interviu pentru Suddeutsche Zeitung, ipoteza introducerii unei taxe europene la benzină care, în caz de necesitate, să poată finanţa primirea refugiaţilor, informează AFP preluat de Agerpres.

"Dacă bugetele naţionale sau bugetul european nu sunt suficiente, atunci să ne punem de acord pentru a introduce, de exemplu, o taxă la un anumit nivel pentru fiecare litru de benzină", a declarat ministrul german. "Astfel, vom avea mijloacele pentru un răspuns european la problema refugiaţilor", a estimat Wolfgang Schauble, opinând că "soluţionarea problemei nu ar trebui să eşueze din cauza unei limitări a fondurilor".

În opinia sa, evenimentele din Koln - o serie de agresiuni, în special de natură sexuală, atribuite unor migranţi, comise în noaptea de Anul Nou - "amplifică presiunea" pentru a găsi cat mai repede "o soluţie la problema controlului la frontierele externe ale UE".

[citeste si]

"Problema trebuie să fie reglată la nivel european. În caz contrar, nu doar Germania va suporta consecinţele, după cum par să creadă unii, ci şi vecinii noştri şi ţările din Balcani, inclusiv Grecia, care vor fi masiv afectate", a continuat ministrul, atenţionând că dacă problema nu va fi rezolvată la acest nivel (european), "ea va fi soluţionată la nivelul frontierelor naţionale, însă aceasta va fi cea mai rea dintre soluţii" şi "Europa se va pomeni într-o criză şi mai mare".

Wolfgang Schauble şi-a exprimat regretul că "lucrurile se desfăşoară prea lent în Europa" şi a afirmat că o susţine în totalitate pe Angela Merkel, cancelarul federal german, în găsirea unei soluţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel