Germania vrea să le interzică cetățenilor UE să facă parte conducerea întreprinderilor de stat ruse

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Berlinul doreşte interzicerea prezenţei cetăţenilor UE în conducerea întreprinderile de stat ruse.

Germania doreşte să împiedice cetăţenii Uniunii Europene (UE) să deţină roluri-cheie în întreprinderile de stat ruse, potrivit unei propuneri de noi sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, consultată de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie dpa.

Ani de zile, fostul cancelar german Gerhard Schröder a făcut parte din consiliul de conducere al gigantului energetic rus Rosneft. El a anunţat în cele din urmă în mai că va părăsi consiliul de administraţie, după ce a fost pus sub presiune crescândă în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Potrivit jurnalului, Berlinul insistă, de asemenea, pentru implementarea unui plafon global de preţ pentru importurile de petrol din Rusia, aşa cum a propus deja grupul G7, plus interzicerea cooperării cu companiile ruse în domeniul energiei nucleare.

Propunerea germană ar interzice şi vânzarea de bunuri imobiliare în Uniunea Europeană către cetăţenii ruşi. Mai multe persoane ar fi supuse interdicţiilor de călătorie în UE şi îngheţării activelor.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei

Statele membre ale UE au convenit să impună noi sancţiuni împotriva Moscovei după anunţul de săptămâna trecută privind mobilizarea parţială în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Comisia Europeană a purtat discuţii în weekend cu reprezentanţii celor 27 de state membre ale UE pentru a le evalua priorităţile.

Ramura executivă a UE lucrează în prezent la o propunere concretă de sancţiuni pe care statele membre să o discute miercuri. Sancţiunile Uniunii necesită acordul unanim.

În ceea ce priveşte propunerea privind posturile cheie în companiile de stat ruse, ziarul german susţine că Moscova a încercat de mult timp să exercite o influenţă politică asupra capitalelor europene cu aceste numiri profitabile şi solicită încetarea acestei "corupţii strategice".

Interdicţia nu ar trebui să se aplice filialelor europene ale întreprinderilor de stat ruseşti, a precizat cotidianul german, citat de dpa, scrie Agerpres. 

Protest pro-Putin și pro-război în Bulgaria, țară membră UE și NATO. Manifestanții s-au declarat chiar și în favoarea unui război nuclear

Rusofilii bulgari s-au adunat în apropierea orașului central Kalofer pentru a-și arăta sprijinul față de președintele rus Vladimir Putin, fluturând steaguri cu simbolul „Z” pictat pe vehiculele militare ruse.

Statul balcanic – membru al UE și NATO cu legături istorice strânse cu Rusia – are încă mulți cetățeni nostalgici pentru fostul regim comunist.

Hristo Ganev, un șofer în vârstă de 60 de ani care a participat la miting, a declarat pentru AFP că e de părere că afirmația lui Putin că războiul este necesar (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel