Gest EXTREM făcut din dragoste de un adolescent din Iași

Un adolescent în vârstă de 16 ani din Iaşi a fost dus la spital după ce a încercat să se sinucidă în faţa unui liceu. El și-a secţionat gâtul cu ajutorul unei lame de bărbierit, pentru a o impresiona pe o fată care i-a refuzat prietenia.

Adolescentul a fost adus la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria după ce a încercat să se sinucidă în faţa Liceului Tehnologic 'Petru Poni' din Iaşi, după o ceartă cu una dintre elevele instituţiei de învăţământ, care refuza să îi fie iubită. 'Pacientul a fost adus la UPU cu plăgi multiple autolitice, în scop de parasuicid. El a vrut să impresioneze, rănile nu sunt grave. Personalul medical a efectuat sutura plăgilor, după care l-a direcţionat spre unitatea medicală de neuropsihiatrie infantilă', a declarat, pentru AGERPRES, dr Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria.

Potrivit medicului, tânărul nu este la prima tentativă de suicid, în timpul investigaţiilor medicale pe corpul şi membrele acestuia fiind găsite mai multe cicatrici vechi. Directoarea Liceului Tehnic Petru Poni, Monica Trupină, a declarat jurnaliştilor că băiatul nu învaţă în cadrul instituţiei de învăţământ preuniversitar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel