Campania 'Hrană pentru viață' este un exemplu demn de urmat în vremuri grele de pandemie cu Covid - 19.
Daniel Someșanu, fondatorul Asociaţiei 'Masa Săracilor' din Cluj-Napoca, a lansat o nouă campanie de suflet, 'Hrană pentru viață'. El a oferit un interviu pentru DC News despre importanța ajutorării semenilor noștri în aceste momente de pandemie de Covid - 19 și nu numai.
DC News: Câți oameni beneficiază de campania "Hrană pentru viață"?
'Am început acum câteva zile cu 115 persoane defavorizate din patru comunități și am ajuns la peste 220 de persoane, majoritatea vârstnici peste 65 de ani fără aparținător din 12 comunități. Dintre aceste 6 sunt comunități parohiale care și-au identificat persoanele cele mai vulnerabile, 2 sunt adăposturi ale Primăriei Cluj-Napoca și 4 sunt ong-uri. Mulțumesc voluntarilor Mitropoliei Cluj-Napoca pentru modul în care au răspuns într-un număr mare la nevoia de a-și ajuta semenii prin distribuirea alimentelor la domiciliu.' a declarat Daniel Someșanu.
DC News: Care este cantitatea de mâncare pe care ați gătit-o până acum?
'Avem o experiență de peste 6 ani în ajutorarea cu hrană caldă în care am distribuit peste 80 de tone de mâncare gătită. În noua campanie Hrană Pentru Viață, dupa cinci acțiuni ne îndreptăm către 1000 de porții, adică o tonă.' a punctat Daniel Someșanu.
DC News: În contextul creșterii numărului de persoane pe care le ajutați, de ce aveți nevoie pentru a continua cu succes campania începută?
'Avem nevoie de donații de alimente pentru gătit, sponsorizări pentru acoperirea cheltuielilor, dar mai ales de voluntari pentru distribuire. Este nevoie de mulți tineri harnici, care vor să se implice. La livrare respectăm un protocol de igienă foarte sever care să elimine riscul de transmitere a epidemiei către vârstnici, categoria cea mai vulnerabilă în acest moment.' a menționat Daniel Someșanu.
'Pe lângă dezinfectarea inițială a mâinilor, protecția cu mânuși și mască, am format echipe de doi voluntari, dintre care unul conduce mașina, dezinfectează tot ce trebuie atins (interfon, clanțe, sonerie, etc.), iar celălalt duce mâncarea într-o navetă. Porțiile, pâinea și desertul sunt transportate cu o navetă care este igienizată la fiecare distribuire, iar conținutul navetei este livrat fără să fie atins de nimeni, de la bucătarie până în ușa beneficiarului, de unde acesta își ia singur mâncarea neatinsă. Ne-am autoimpus aceste masuri pentru că ajutorul nostru și bunele noastre intenții să nu afecteze sănătatea celor ajutați pe perioada pandemiei cu COVID-19.' a arătat Daniel Someșanu.
'O societate umană se cunoaște după modul în care își tratează excepțiile, indiferent de criza pe care o parcurge. Este momentul ca fiecare dintre noi să ajute pe cel de lângă el, fie cu hrană, cumpărături, cu plata facturilor, consiliere sau măcar o vorbă bună. Astfel puteți oferi ajutor bunicilor noștri, veți deveni mai buni și veți trece cu fruntea sus prin aceste vremuri atât de dificile. Iar dupa ce pandemia va dispărea, o să putem spune tuturor că nu hrana le-am dat, ci viață. Dacă doriți să vă implicați, găsiți detalii pe site-ul masasaracilor.ro sau având la dispoziție următoarele date, respectiv conturile Asociației Masa Săracilor
Cod Fiscal: 39145830
Banca: Transilvania Cluj-Napoca
Cont LEI: RO75 BTRL RONC RT04 3351 0901
Cont EURO : RO25 BTRL EURC RT04 3351 0901
Cont USD: RO29 BTRL USDC RT04 3351 0901
Reprezentând: “Hrana Pentru Viata" ' a concluzionat Daniel Someșanu.
'Sunt bucuroasă atunci când ajut oamenii și pot să fac ceva pentru ei. Un gest cât de mic contează. În momentul când îi văd cum ne așteaptă, cum ne întâmpină, mi se umple inima!' a precizat Iulia, voluntar.
'Sunt voluntară în această campanie minunata "Hrana pentru Viata", unde putem fi oameni pentru oameni! Ma bucur ca pot sa-mi aduc și eu contribuția!' a menționat Buzgar Adriana - Lucia, avocat și voluntar.
'Sunt voluntar în cadrul acest minunat proiect. Am trăit emoții frumoase pe care nu pot să le descriu. Oameni care nu mă cunosc se bucurau atât de mult pentru acest simplu gest de a primi o hrană caldă. Am simțit dragostea și dorința lor de a ne îmbrățișa pentru a ne mulțumi, dar am respectat procedura și am primit îmbrățișările de la distanță. Putere și nesfârșită răbdare și îngăduință! Dumnezeu sa ne ajute!' a adăugat Cristina, voluntar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu