Gestul care te trădează atunci când minți. "Prin asta poți decodifica o persoană care minte"

Gestul care te trădează atunci când minți. "Prin asta poți decodifica o persoană care minte" / Foto: Pixabay
Gestul care te trădează atunci când minți. "Prin asta poți decodifica o persoană care minte" / Foto: Pixabay

Află în articol care este gestul care te trădează atunci când minți.

Aurelian Ciocan, doctor în comunicare, a explicat în cadrul emisiunii  iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, care este gestul care ne trădează atunci când mințim.

"Noi putem să ne controlăm foarte bine membrele, picioarele, mâinile, chiar și partea de trunchi, și atunci mă pot concentra și la ceea ce fac cu fața, să îmi lucrez zâmbetul și să zâmbesc și să îmi mențin zâmbetul. Depinde foarte mult de cât de mult mă antrenez.

În schimb, mușchii feței, care sunt extrem de sensibili, reacționează imediat la emoție. Iar minciuna nu este o emoție. Prin asta poți decodifica o persoană care minte.

Mușchiul orbital, cel din jurul ochiului, este extrem de sensibil. De cele mai multe ori, acesta este declanșat doar de emoție, declanșat de sentimentul de bucurie, de revedere, sau se poate încorda foarte puternic și în ură. Și atunci apar și ridurile din jurul ochiului, dar și felul în care lucrează sprânceana, și modul în care se ridică colțul gurii. Toate funcționează prin mai mulți mușchi care lucrează prin automatisme", a mai spus Aurelian Ciocan.

Ce sunt gesturile de negație

"Mai sunt niște gesturi pe care le facem foarte bine în viața de zi cu zi, dar care nu ne ies uneori într-un discurs sau când mințim. Este vorba despre gesturile de negație prin care spunem că nu mai vrem, nu ne mai trebuie, că niciodată partenerul nu a fost alături de noi, că nu ne-a ajutat... De cele mai multe ori, una dintre mâini taie, face o tăiere într-un plan, sau chiar amândouă atunci când încărcătura negației este una foarte mare. 

Gesturile de negație uneori nu funcționează în discursul mincinosului, a celui care minte, pentru că dacă nu și-a pregătit minciuna cum trebuie, de la un simplu nu, el poate face chiar un gest afirmativ, să spună că nu a fost acolo în timp ce dă din cap că da. Acesta este unul dintre gesturile clasice”, a mai spus Aurelian Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel