Dacă ești șofer trebuie să citești asta.
Traficul din România a devenit infernal, indiferent de orașul despre care vorbim, fie București, Brașov, Cluj, Iași, Sibiu și lista poate continua, iar șoferii grăbiți pun mari probleme și abuzează de gesturi care, conform legii, se sancționează.
Nu cred că este vreun moment al zilei în care să ieși din casă și auzi liniștea de altădată a șoferilor care aveau răbdare în trafic și să nu auzi concerte de claxoane.
Ei bine, dacă pentru mulți șoferi regulile de circulație de opresc la semnele marcate, situația nu este așa, iar în Codul Rutier sunt prevăzute o mulțime de alte reguli de care unii abuzează.
Orice mașină vine la pachet cu un claxon, iar dacă ești șofer și ai crezut până acum că claxonul este un accesoriu de pe volan pe care trebuie să-l apeși obligatoriu ori de câte ori ai chef, doar ca să te afirmi în coloanele de mașini, când vezi o pisică, când vrei să depășești primul sau când îi spui unui om "nu traversa, trec eu acum", ar trebui să te oprești.
Gestul tău se amendează serios de agenții de circulație, iar Legea este cât se poate de clară.
Puțini sunt cei care știu că gestul lor abuziv, deși pare banal, vine la pachet cu o amendă din clasa a doua de sancțiuni.
Deci, fii atent la asta:
Potrivit legii, "mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m faţă de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să îi determine pe aceştia la manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei".
Mai mult decât atât, potrivit articolului 148, alin 14 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, "şoferilor le este interzis să folosească în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră”.
În ceea ce privește amenda pe care o primești dacă mai abuzezi de claxon, așa cum spuneam, se încadrează în clasa a doua de amendă, adică primești 4 - 5 puncte de amendă.
Ce înseamnă asta mai exact?
Un punct de amendă valoarează 145 de lei, iar cele 4 - 5 puncte pe care le poți obține în trafic doar pentru claxonare valorează între 580 - 725 de lei.
Titi Aur trage un semnal de alarmă cu privire la legislația rutieră din România și pune tuturor o întrebare la care nimeni nu știe să răspundă. Care este distanța regulamentară în mers față de un autovehicul din față? Legislația din România nu prevede așa ceva, dar în străinătate sunt legi date în acest sens, iar dacă sunt încălcate se aplică sancțiuni drastice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu