Gestul disperat al unei femei din Pașcani. Și-a turnat diluant pe cap și a amenințat că își dă foc în fața primarului

Gestul disperat al unei femei din Pașcani / Foto: Captură video News Pașcani
Gestul disperat al unei femei din Pașcani / Foto: Captură video News Pașcani

O femeie din Pașcani a amenințat, joi, că își dă foc, chiar în fața primarului din Pașcani.

O femeie din Pașcani a amenințat, joi, că își dă foc, chiar în fața primarului din Pașcani. Aceasta ar deține un chioșc în piață, dar urmează să fie evacuată. Disperată, femeia a recurs la acest gest pentru a-și arăta nemulțumirea față de decizia autorităților, scrie News Pașcani.

Presa locală scrie că femeia a fost în audiență la primar, iar apoi a scos o sticlă de diluant și și-a turnat-o pe cap, amenințându-l pe acesta că-și va da foc dacă nu se răzgândește. Ea a renunțat la forma extremă de protest atunci când a văzut că primarul nu cedează la amenințările sale. Totuși, deși nu și-a dat foc, femeia a ajuns la spital după ce a leșinat din cauza mirosului de diluant. La fața locului a sosit un echipat de pompieri, deoarece exista pericolul ca femeia să se autoincendieze, dar și un echipaj SMURD.

Primarul: Asta nu este glumă

“La audiențe am avut un eveniment nefericit, a venit o doamnă care a reclamat faptul că a fost amendată astăzi de către Poliția Locală pentru ocuparea domeniului public fără forme legale. Am fost în piața vale ieri, într-o vizită, am constatat că în fața ușii de intrare – ieșire din hala din vale erau depozitate niște mese, niște baxuri, materiale. Am rugat să fie eliberată zona pentru motive de siguranță.

Acolo este o cale de evacuare, Doamne ferește, de un incendiu, lumea nu are pe unde să fugă de acolo! Și am spus ‘asta nu este de glumă’, până mâine să eliberați acea zonă din fața ușii. Astăzi când am fost din nou nu era eliberată zona. În consecință, cei de la Poliția Locală au aplicat o amendă. Doamna a venit foarte nemulțumită pe motiv că a primit amendă, și a făcut un gest necumpătat, a spus că ea vrea să își dea foc.”, a declarat primarul Marius Pintilie.

Femeia a primit îngrijiri medicale la spital, iar acum starea ei este stabilă. Nu este singurul caz de acest fel. Și în Târgoviște o femeie și-a turnat benzină peste ea și a amenințat că își dă foc pentru că ghereta pe care o deținea urma să fie demolată.

VEZI ȘI: O femeie a turnat benzină pe ea și amenință că își dă foc într-o piață din Târgoviște

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel