Gestul lui Năstase la Wimbledon '73, turneul care a revoluționat tenisul

ilie nastase dece
ilie nastase dece

La Wimbledonul din 1973 cei mai mari jucători ai vremii au luat decizia fără precedent de a boicota competiția de pe iarba londoneză. 70 de tenismeni au protestat împotriva deciziei Federației Internaționale de Tenis (ITF) de a nu-i permite participarea lui Nikola Pilic, după ce acesta refuzase anterior să-și reprezinte țara la Cupa Davis. Puțini jucători de top au rămas în competiție. Printre ei, Ilie Năstase.

În lipsa altei alternative, competiția din '73 a fost încărcată cu jucători de umplutură, majoritatea de mâna a doua. ”Cred că l-au adus pe unul pe care l-am bătut și eu o dată”, spunea comentatorul sportiv Bud Collins, într-o apreciere ce surprindea perfect valoarea jucătorilor aduși la All England Club.

În finală, cehoslovacul Jan Kodes l-a învins pe rusul Alex Metreveli, amândoi explicând că au fost forțați să joace de către federațiile naționale, scrie The Wall Street Journal.

Năstase a spus ”pas” boicotului

Ilie Năstase a ales să nu se solidarizeze cu colegii de turneu pentru că regimul de la București nu i-a permis boicotul. Dar chiar dacă i s-ar fi dat voie, ar fi ales să-și joace șansele.

”Cam toți au boicotat atunci. S-a întâmplat ceva nu Niki Pilic, care a refuzat să joace Cupa Davis. Toți jucătorii au fost atunci de partea lui, dar noi nu am putut. Era pe timpul lui Ceaușescu și ne-a obligat să jucăm”, a declarat Năstase pentru DeCe News.

Întrebat dacă susținea cauza lui Pilic și dacă s-ar fi alăturat protestului, în caz că s-ar fi putut, fostul mare tenismen a răspuns: ”Nu. N-am fost de acord, pentru că el a refuzat să joace Cupa Davis. Fiecare a avut opinia lui”.

Penitența lui Pilic și efectele episodului ”Wimbledon 73”

ITF a decis să facă un exemplu din Pilic, după ce iugoslavul a participat la un turneu de dublu din Canada, deși federația de acasă îl convocase să participe la Cupa Davis, într-un meci împotriva Noii Zeelande. Cu o zi înainte de finala de la Roland Garros - pe care a pierdut-o chiar în fața lui Năstase - a fost anunțat de ITF că jucătorii care nu sunt în relații bune cu asociațiile lor naționale nu pot juca la Wimbledon. Îl suspendaseră pentru un an.

Proaspăt creată, Asociația Tenismenilor Profesioniști le-a oferit jucătorilor o rampă spre a-și câștiga libertatea. Președintele ei, Cliff Drysdale, a pus în circulație o petiție ce amenința cu boicotul dacă lui Pilic nu i se permite participarea.

După turneu, suspendarea iugoslavului a fost scurtată pentru a se preveni un boicot și la US Open.

Un astfel de scenariu este greu de imaginat în prezent la un turneu precum Wimbledon, care oferă premii cumulate de 35 de milioane de euro. Ilie Năstase nu-l vede posibil. ”Nu, nu cred. Acum regulamentul e mai bine definit, atunci nu era foarte clar”, ne-a mai spus fostul tenismen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel