Acordeonistul Ghenadie Rotari este invitatul lunii decembrie în seria de concerte organizate, de peste cinci ani, de către ICR Londra împreună cu prestigioasa instituție muzicală londoneză St Martin-in-the-Fields. Acesta va oferi, în 16 decembrie, un recital de acordeon clasic ce va cuprinde partituri de Sofia Gubaidulina, Domenico Scarlatti, Magnus Lindberg şi Johann Sebastian Bach.
Concertul de mâine încheie seria de recitaluri româneşti din anul acesta de la St Martin-in-the-Fields, în care s-au derulat nu mai puţin de şapte evenimente, susţinute de Cristian Sandrin, Adriana Cristea şi Greta Gaser, Mariana Preda şi Donald Mackenzie, Sinziana Mircea, Mina Beldimanescu, Ana Popescu Deutsch şi Raphael Lang, Daria Tudor, precum şi de soprana Laura Nicorescu. Următorul concert va avea loc pe 20 martie, avându-i ca protagonişi pe violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Rebeca Omordia.
Citește și: Maratonul Arhitectonic al anului 2016
Născut în 1991 în Republica Moldova, Ghenadie Rotari a început să cânte la acordeon la vârsta de 9 ani. Tânărul muzician este câștigătorul numeroaselor premii la diferite concursuri internaționale ca ,,Strumenti&Musica Festival", ,,Citta di Piove di Sacco" în Italia, şi ,,Svirel" în Slovenia. Ghenadie a concertat pe scene din diferite orașe din Italia, Austria, Slovenia, Croația, Belgia, România, Finlanda și Germania, interpretând un repertoriu care variază de la clasic la muzică contemporană pentru acordeon. În septembrie 2015, muzicianul a obţinut o bursă pentru masterclass-ul compozitorului Alessandro Solbiati, ocazie cu care a înregistrat, împreună cu pianistul Alfonso Alberti şi clarinetista Selene Framarin, lucrările compuse de bursieri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu