Gheorghe Falcă, conflict de interese. Reacția primarului

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu consideră că s-a aflat în situația de a comite un conflict de interese.

Declarația edilului survine după un comunicat, transmis luni presei, în care reprezentanții Agenției Naționale de Integritate au anunțat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către edilul Aradului.

'Am primit informarea publică, prin intermediul unui comunicat de presă, din partea ANI, cu referire la conflictul de interese. Așa cum ați putut constata, este vorba de 31 de certificate de urbanism, de câteva autorizații de construcție și de demolare. Așa cum cred că știe toate lumea, certificatele de urbanism sunt certificate care informează solicitanții cu privire la modul în care se pot realiza construcțiile în municipiu Arad. Pentru certificatul de urbanism și pentru autorizația de construcție se plătește o taxă în cadrul Primăriei Arad, la fel ca în toată țara. Mai mult decât atât, Primăria Municipiului Arad, pentru a nu favoriza pe nimeni, a realizat și varianta certificatului de urbanism cu o taxă specială pentru obținerea lui în 48 de ore, ca de altfel și varianta de autorizație de construcție la fel, cu taxă specială, pentru obținerea ei în termen de cinci zile. De aceea nu mă simt afectat de vreun conflict de interese', a declarat Gheorghe Falcă, în cadrul conferinței de presă.

Acesta a afirmat, în continuare, că atunci când cineva își construiește o casă, trebuie să vină la primărie să obțină certificat de urbanism și că, indiferent cine semnează acel document, el există, iar la final, pentru a construi casa, e nevoie ca beneficiarul să aibă autorizație de construcție, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel