Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că echipa sa nu este favorită să câştige disputa cu Sheriff Tiraspol din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, în ciuda avantajului din meciul tur, câştigat cu 1-0.
'Primul meci l-am avut la Constanţa, un meci foarte bun contra unei echipe mult mai experimentate ca noi pe plan european, am făcut un rezultat foarte bun. Dar asta nu înseamnă că suntem favoriţi. Cred că şansele sunt egale, aşa cum am plecat de la început. Ştim că întâlnim o echipă foarte bună, foarte disciplinată, cu un antrenor care vine din Italia şi care are jucători valoroşi, care pot face diferenţa în orice moment. Suntem conştienţi că trebuie să facem un meci foarte bun, atât defensiv cât şi ofensiv, un meci complet.'
Cu gândul ăsta am venit aici şi vom încerca să fim noi, să impunem ritmul şi intensitatea jocului. Acum cred că şi noi şi ei ne cunoaştem mult mai bine decât în meciul tur, aşa că nu cred că putem fi surprinşi de ceva. Poate apar doar mici schimbări, pentru că au adus mulţi jucători', a declarat Hagi în conferinţa susţinută la Tiraspol.
El s-a arătat totuşi încrezător în şansele echipei sale că va putea să se califice în turul următor al Ligii Campionilor.
'Noi eram un club tânăr cu experienţă zero internaţională, pentru că am plecat de la zero, şi am construit un club care a câştigat tot ce se putea în România. Este o provocare mare pentru noi, dar suntem încrezători că putem trece de Sheriff mâine. Cred că suntem pregătiţi. Trebuie să jucăm foarte bine ca echipă, asta este baza la noi, nu stăm la mâna unui singur jucător niciodată', a completat tehnicianul român.
Echipa de fotbal Farul Constanţa întâlneşte, marţi, de la ora 20:00, la Tiraspol, formaţia Sheriff Tiraspol, într-o partidă contând pentru returul primului tur preliminar al Ligii Campionilor. Campioana României a învins la Ovidiu, în prima manşă, cu scorul de 1-0. Câştigătoarea dintre Farul Constanţa şi Sheriff Tiraspol va juca în al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea din dubla care le opune pe Maccabi Haifa şi Hamrun Spartans (4-0 în prima manşă pentru israelieni, în deplasare).
Dacă Farul va fi eliminată de Sheriff din Liga Campionilor, campioana României va juca în turul secund preliminar al Europa Conference League cu învinsa dintre Urartu şi Zrinjski. Zrinjski Mostar (Bosnia) a câştigat în deplasare cu Urartu (Armenia), scor 1-0, în prima manşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News