Gheorghe Nichita, decizie a CAB privind arestul la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul primarului suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, în dosarul în care acesta este acuzat că a primit mită de la Tiberiu Urdăreanu. Decizia este definitivă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Gheorghe Nichita trebuie să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar - Tiberiu Urdăreanu, Mihail Tănăsescu şi Iulius Gabriel Mardarasevici, de martori sau de experţi şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale; să nu părăsească România fără încuviinţarea organului judiciar; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia s-a reţinut în actul de sesizare că ar fi săvârşit fapta.

Gheorghe Nichita se afla în arest la domiciliu din 26 februarie, după ce anterior a stat în arest preventiv. El a fost trimis în judecată pe 18 decembrie 2015 de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, este acuzat de dare de mită.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Iulius Gabriel Mardarasevici, director SC Information Business Consulting SRL (IBC), şi Mihail Tănăsescu, vicepreşedinte al grupului de firme UTI. Conform DNA, în august 2013, în contextul implementării proiectului 'Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi', care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar, a pretins şi primit de la ceilalţi inculpaţi mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.

[citeste si]

Anchetatorii arată că, începând cu luna august 2013, Mardarasevici i-a remis lui Nichita următoarele foloase materiale: bani; reduceri de 30-40% din preţurile unor locuri de cazare la Hotel Marriot Bucureşti, în perioada 2013 - 2015, în baza rezervărilor efectuate de SC IBC SRL (aproximativ 15.100 lei); plata în cursul anului 2014 a serviciilor de cazare la o vizită în China, de care au beneficiat Nichita, alţi angajaţi ai primăriei, precum şi oameni de afaceri; beneficii constând în achiziţionarea unor echipamente electronice în perioada ianuarie - februarie 2014 pentru Nichita, în valoare de 20.000 lei.

De asemenea, în cursul anului 2013, Tiberiu Urdăreanu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al UTI Grup, la solicitarea lui Nichita, a acceptat să-i remită primarului, prin intermediul firmei IBC, 10% din valoarea contractului, adică suma de 6,9 milioane lei. Aceasta urma a fi dată în raport cu cota de participare a asociaţilor UTI şi IBC la contract, adică 80% reprezenta 'contribuţia' UTI, iar 20% - 'contribuţia' IBC la banii colectaţi cu titlu de mită pentru Nichita. Înţelegerea iniţială a fost efectuată între Nichita, Mardarasevici (pentru IBC) şi Urdăreanu (pentru UTI), aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor ce urmau a fi daţi cu titlu de mită. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel