Adrian Gheorghe, cercetătorul britanic adus de Vlad Voiculescu la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dă peste cap scuzele USR-PLUS pentru ministrul Sănătății deja debarcat.
Narativul USR-PLUS, al colegilor de partid care l-au apărat astăzi pe Vlad Voiculescu, a fost că el a demarat procedurile pentru organizarea concursurilor în vederea ocupării posturilor de directori pentru Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, încercând să doboare... mafia.
Doar că acum aproximativ două luni, la centru, omul lui Vlad Voiculescu spunea că lucrurile sunt foarte ok. Tocmai Adrian Gheorghe, șeful CNAS, spunea că instituția este bună.
”Intern, la sediul CNAS am găsit oameni care știu ce au de făcut, tehnic, cu care am putut stabili repede un dialog. Erau deja energizați pe calendarul de politică publică, respectiv pe pregătirea consultărilor pe marginea Contractului Cadru”, spunea Adrian Gheorghe înainte să fie scandalul cu debarcarea de la Ministerul Sănătății de astăzi. Omul lui Voiculescu se arată mulțumit de personalul din conducerea Casei Naționale.
În plus, de unde știe USR-PLUS că la Casele de Sănătate e ”nenorocire”?! Dacă era așa, nu ar fi trebuit să spună chiar Adrian Gheorghe, șeful CNAS? Dar el spune că este foarte mulțumit, motiv pentru care îl credem din moment ce este președintele instituției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News