Avocatul Gheorghe Piperea a povestit că în decembrie 1989 era soldat. Astăzi, la 26 de la Revoluție, România nu este nici pe departe acolo unde și-ar fi dorit să fie și se întreabă: 'sunt copiii noştri, astăzi, liberi?'.
"În decembrie 1989 eram soldat. Nu ştiam că trăiesc o revoluţie, un salt enorm în gol către o societate în care puteam avea iluzia că suntem liberi. Pas cu pas mi-am construit, însă, certitudinea, că toată lumea e a mea. Mai precis, că toată lumea e a noastră. Pe net circulă şi acum o poză cu un mesaj pe o pancartă de la Revoluţia din '89: "Copiii noştri vor fi liberi". Frumos că un legămînt, ca o alianţă între generaţii. Sunt copiii noştri, astăzi, liberi?
Mai mult de 3 milioane dintre ai noştri (mulţi dintre ei fiind oameni care ar fi putut ţine în mînă acea pancartă în '89), au fost nevoiţi să îşi părăsească ţară. Cei mai mulţi dintre ei au făcut-o pentru a-şi putea plăti datoriile la bănci. Cîteva sute de mii dintre aceştia au votat acum un an pentru a-şi lua ţara înapoi. Nu şi-au luat-o. Alianţa autorităţilor noastre cu creditorii care îi ţin pe acei oameni în pribegie a fost mai puternică. În continuare, copiii lor sunt liberi să viseze că vor fi cîndva liberi şi, dacă se poate, alături de părinţii lor. Deocamdată, ei sunt singuri acasă", a scris avocatul într-o postare pe Facebook.
[citeste si]
"Mai mult de un milion dintre ai noştri (mulţi dintre ei fiind oameni care ar fi putut ţine în mînă acea pancartă la revoluţia din '89) sunt faliţi. Nu putem şti cîte alte sute de mii dintre ei îşi consumă viaţa plătind rate hiperbolice la bănci pentru visul de a deveni proprietari (pe credit) ai unor apartamente cu 2 camere de 45 mp. Aceşti oameni nu sunt liberi. Şi ei, şi copiii lor, sunt captivi în închisoarea financiară în care i-au aglomerat, cu zîmbetul pe buze, creditorii. Nici aceşti oameni nu şi-au luat ţara înapoi. Alianţa autorităţilor noastre cu creditorii care îi ţin în iobăgie a fost mai puternică. Copiii lor sunt liberi să viseze că vor fi liberi măcar copiii lor", a mai scris Gheorghe Piperea.
"Şi nu, acest sistem nu este societatea din planurile mele de acum 25 de ani. Nu este nici societatea pe care să şi-o dorească vreunul dintre copiii celor care, la Revoluţie, îşi doreau libertate pentru copiii lor. Celebrez acel entuziasm al anilor de început ai noii democraţii româneşti, dar deplîng starea de blocaj emoţional al omului îndatorat al acestor ani", a adăugat avocatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu