Președintele interimar, Crin Antonescu, începe să-și facă echipa de consilieri la Palatul Cotroceni. După demiterea și demisiile consilierilor președintelui suspendat, Traian Băsescu, în cursul zilei de marți, Crin Antonescu a numit doi consilieri: Gheorghe Rotaru și Vasile Enache.
Președintele interimar, Crin Antonescu, l-a numit în funcția de consilier prezidențial pe Gheorghe Rotaru, acesta înlocuindu-l pe Iulian Fota. Gheorghe Rotaru a fost atașatul militar la Ambasada României de la Londra și primul diplomat care a anunțat declanșarea războiului din Irak. Gheorghe Rotaru a deținut și funcția de director general al Direcţiei Generale de Informaţii din MApN.
De asemenea, Vasile Enache are grad de colonel și a condus Inspectoratului de Jandarmi Bacău. Decretele de numire ale celor doi consilieri au fost publicate, marți, în Monitorul Oficial.
Administrația prezidențială nu a publicat niciun anunț în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu