Generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad, noul șef al Statului Major al Armatei, spune că ar putea avea loc o escaladare a conflictelor, inclusiv cele de natură militară.
"Prognoza pe care o facem realității de mâine include dezvoltări și scenarii dintre care unele indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară. Pentru diminuarea acestei probabilități, mizăm în continuare pe efectul descurajării generat de o capacitate defensivă credibilă, atât în plan național, cât și în cel aliat. Iată de ce apăsăm, în continuare, pedala întăririi instituției Apărării Naționale și a consolidării posturii NATO de descurajare și apărare”. Ne găsim pe timp de pace, dar realitatea curentă este marcată de complexe provocări de securitate. Mai mult chiar, prezentul unor întregi comunități ale lumii este marcat de război" a spus Gheorghiță Vlad, la reuniunea Comitetului Militar NATO.
Generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Armatei, spunea, în luna februarie, că românii trebuie să fie îngrijorați și să se pregătească de război, pentru că Rusia nu se va opri în Ucraina dacă va câștiga războiul.
"Populația din România, la fel ca întreaga populație din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca și militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici.
Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0 în care națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației”, spunea Gheorghiță Vlad, la Europa Liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News