Deputatul PSD Sebastian Ghiță spune că grupul media pe care îl construiește se pregătește de "o fuziune" și "o vânzare". Într-un interviu acordat hotnews.ro, social-democratul a mai declarat că poartă în prezent negocieri cu un cunoscut grup german.
"Grupul media pe care-l construiesc se pregătește de o fuziune și de o vânzare. N-o să vă dau detalii acum, dar foarte probabil atragerea unui partener străin vizibil, cu experiență pe piața europeană, va fi următorul pas. Sunt două discuții cu respectivii investitori, n-o să vi-i spun acum. Sunt din UE și e un grup cunoscut, nu e cu filiații sovietice sau altceva. Sunt din zona germană. N-o să vă spun. Și site-urile Web și televiziunea și radioul, tot ce deținem în media, cred că trebuie să beneficieze și suport și sprijin al capitalului străin. De foarte multe ori, investitorii vor să vină cu participație minoritară și după aceea ei își păstrează opțiunea de a prelua până la 51% din companie", a spus Ghiță.
Deputatul a mai arătat că a avut discuții cu Adrian Sârbu "cum că ar dori să vândă" active Mediafax, dar "nu mi-am exprimat niciodată interesul și intenția pentru că sunt convins că va dori să le vândă foarte scump".
Întrebat dacă intenționează să cumpere active Pro Tv, cum ar fi rețeaua de radio ProFm/Infor PRo, Sebastian Ghiță a răspuns "da".
"Negociem, suntem foarte aproape de a închide tranzacția",a punctat social-democratul.
El a adăugat că este interesat să cumpere ziare.com, dar "am oprit negocierile acum șase luni sau opt luni pentru că acționarii lor doreau foarte mulți bani și nu cred că merită". Întrebat dacă intenționează reluarea negocierilor, Ghiță a răspuns: "Dacă le vine minea la cap și dacă toată lumea crede că ar fi o afacere, am putea să le reluăm. Dar la sumele pe care le doresc ei e exclus", a spus Sebastian Ghiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu