Ghislaine Maxwell va fi condamnată pentru trafic de minori. Racola fete pentru Jeffrey Epstein, Prințul Andrew și alte personalități

Cazul Epstein. Foto din 2019
Cazul Epstein. Foto din 2019

Ghislaine Maxwell poate primi o pedeapsă considerabilă, de 55 de ani de închisoare, pentru fapta de trafic de minori. 

Ghislaine Maxwell urmează să fie condamnată marți pentru trafic de minori. Aceasta facilita abuzul fizic și intim al lui Jeffrey Epstein asupra fetelor minore. Maxwell, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnată în decembrie pentru cinci din cele șase capete de acuzare aduse împotriva ei, inclusiv trafic de minori, transportul minorilor cu intenția de a-i implica în activități intime criminale și trei acuzații conexe de conspirație. Ea a fost achitată de o acuzație de ademenire a unui minor într-o călătorie în care urma să întrețină acte intime ilegale.

Celebritatea britanică va fi condamnat doar pentru trei capete de acuzare, după ce judecătorul Alison Nathan a fost de acord că două dintre acuzațiile de conspirație cu care s-a confruntat sunt repetitive, scrie CNN

Poate primi până la 55 de ani de închisoare

Procurorii i-au cerut judecătorului să o condamne pe Maxwell la 30 până la 55 de ani de închisoare, ceea ce este în acord cu liniile directoare federale de condamnare, deși departamentul de probațiune a recomandat 20 de ani. Avocații lui Maxwell au solicitat o pedeapsă mai blândă, între 4 și 5 ani de închisoare, considerând că Maxwell se confruntă cu o pedeapsă mai potrivită pentru Epstein însuși.

Sentința reprezintă un moment esențial într-un caz internațional de trafic de persoane care s-a întins pe parcursul deceniilor și a exemplificat modalitățile prin care cei bogați și puternici pot evita consecințele acțiunilor lor.

Epstein, care a pledat vinovat în 2008 pentru acuzațiile de prostituție, a fost inculpat și pentru trafic de persoane în iulie 2019, dar s-a sinucis în închisoare o lună mai târziu.

Maxwell, fosta iubită și asociată a lui Epstein, a fost reținută din iulie 2020, iar avocații ei spun că timpul petrecut în spatele gratiilor a fost o ”pedeapsă disproporționată înainte de sentință” care nu se va încheia pre curând. 

Prințul Andrew a avut de suferit din cauza legăturilor cu Maxwell și Epstein

Legăturile strânse ale lui Andrew cu traficanții sexuali de copii condamnați Jeffrey Epstein și Ghislaine Maxwell i-au determinat pe membrii familiei regale să îl excludă pe acesta. Majestatea Sa a fost de acord să-i revoce titlurile regale și dreptul de a-și folosi statutul de Alteță Regală fiului său. Citește mai multe AICI

Prințul Andrew a apărut în fața unui juriu în procesul din SUA

Avocații prințului Andrew i-au scris unui judecător american pentru a cere la acel moment un proces cu juriu în procesul civil intentat de una dintre victimele lui Jeffrey Epstein, abuzată de membrul familiei regale. Aceasta l-a acuzat pe Ducele de York de agresiune sexuală, scrie BBC. Virginia Giuffre, în vârstă de 38 de ani, susține că a fost agresată sexual în adolescență, în una din casele lui Jeffrey Epstein și ale lui Ghislaine Maxwell. Ducele de York a negat în mod constant toate acuzațiile împotriva lui.

Cazul s-a finalizat cu o despăgubire considerabilă plătită către Virginia Giuffre și a încheiat oficial un dosar civil care a fost deschis în SUA, potrivit documentelor instanței, citate de BBC în martie. Odată cu plata despăgubirilor, s-a pus capăt cazului de agresiune sexuală. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel