Gică Hagi, acuzat. Un fost jucător al lui Dinamo critică selecţia la loturile naţionale

Fotografie de la Juan Salamanca, Pexels
Fotografie de la Juan Salamanca, Pexels

Mugur Bolohan, fost jucător la Dinamo Bucureşti, critică selecţia la loturile naţionale de juniori şi îl arată cu degetul pe Gheorghe Hagi, managerul celor de la Farul Constanţa. 

Publicitate

"Eu vă pot da exemple importante la U19, și nu e vorba doar de băiatul meu, care putea să fie, putea să nu fie. Ei s-au dus la un turneu final fară un fundaș lateral de picior stâng. În condițiile în care îl aveau pe băiatul asta de la Dinamo, pe Amzar.

U Cluj, care a promovat în prima liga, l-au avut în teren pe (Albert – n.r.) Hofman, care a dat 8-9 goluri, care trebuia să fie acolo, cum necum. Și ei s-au dus cu 8 jucători de la Academia Hagi, care joacă pe la juniori majoritatea. Și au arătat într-adevăr că niște juniori.

Am urmărit toate meciurile. La toate meciurile de juniori sunt foarte mulți de la Academia Hagi, pentru că, într-adevăr, ei au jucători buni, doi, trei, pe fiecare an. Și de acolo vine cineva și spune că eu ți-i dau pe ăia doi, trei, dar trebuie să mi-i iei pe toți ăștia, pentru că altfel nu ți-i trimit nici pe ăia.

Pai, e posibil așa ceva? Atunci, cum să facem noi performanțe? Din păcate, toată lumea o să spună că spun asta că băiatul meu nu a fost selecționat acolo. Nu are nicio legătură.

Văd și aud oameni din teritoriu, oameni care au jucători buni, dar nu sunt luați pentru că nu au nicio relație. Antrenori care poate ar merita să fie, să preia un lot național și nu sunt luați pentru că unora li se spune: băi, nu ești făcut pentru așa ceva. Aici e alt fotbal", a spus Mugur Bolohan, conform Digisport.

Florin Andone, concluzie dură despre echipa naţională: Nu e nicio problemă la nivel de selecţioner. Ăsta e nivelul nostru

"De-abia aștept să revin la lot! Chiar dacă nu mă expun eu prea mult pe rețelele sociale, să știi că în privat am fost mereu aproape de colegii de la lot și de staff-ul tehnic. Am vorbit mult cu Vlad Chiricheș. Nu mai spun de cum am trăit toate meciurile…

Ușor n-a fost, la ce rezultate au venit… Uite, chiar vreau să știe oamenii ce cred! Nu trebuie, nu avem de ce să ne ascundem... Da, nu suntem nici măcar o copie mai mică a ceea ce era cândva naționala României! E adevărat! Și acum, nouă ne e greu înaintea tuturor, tocmai pentru asta. Suntem o echipă din ce în ce mai tânără, iar pentru viitor lucrurile se pot schimba.

Pentru prezent însă, câți suntem la cluburi de top din campionate tari? Și, din cei care suntem, atât de puțini, câți jucăm?! Dacă privești lucrurile astea realist și îți răspunzi sincer, atunci îți dai seama că nici n-ar trebui să ai așteptări prea mari pentru prezent. Nu e nicio problemă la nivel de selecționeri sau de staff. Nu e nicio problemă legată de faptul că vrem sau nu vrem să dăm totul. Noi vrem și dăm totul totul! Problema reală este că acum, azi, acesta e nivelul nostru! Ăștia suntem și trebuie să ne acceptăm așa. Pentru viitor, repet, sunt sigur că lucrurile se pot schimba. Că suntem încă în putere și potențial avem. Și avem și mulți tineri cu potențial", a spus Florin Andone, conform Digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel