Gică Hagi știe cine va juca finala EURO 2019: România trăiește un moment important

Gică Hagi este încrezător în forța naționalei de tineret a României U21 și crede că Germania nu este o nucă chiar atât de tare.

Gică Hagi știe că România U21, antrenată de Mirel Rădoi, trebuie să marcheze de două ori împotriva nemților, pentru că e sigur că ”batavii” vor marca o dată. Apoi urmează finala cu Franța.

"Cu Germania trebuie să marcăm două goluri minim ca să ne calificăm. Nemții îți marchează un gol, așa că noi trebuie să dăm două ca să ne calificăm. Eu zic că jucăm finala. S-a jucat o repriză marți, cu Franța, duminică o să jucăm a doua repriză. Eu așa cred, vom juca finala cu Franța", a declarat Gheorghe Hagi pentru Pro TV.

"E fantastic, e ceva unic ce au făcut și ce fac. Ei sunt artiștii, ne arată că există o speranță și ne arată că totul e posibil. Bravo lor! Succesul e al copiilor, al antrenorilor care i-au descoperit. Am avut emoții, da, ca oricare. Sunt suporter acum. Tot fotbalul românesc va profita de momentul asta. În primul rând, ne dă speranță, ne motivează să muncim", a mai susținut Hagi.

Germania-România este prima semifinală la Campionatul European U21 - EURO U21 - și se dispută pe Stadionul Dall’Ara din Bologna, joi, 27 iunie, de la ora 19:00.

Citește și:

România - Germania U21 | Brigada de arbitri ai semifinalei de la Bologna

România - Franța U21 | Rezultat LIVE TEXT EURO 2019 - meci pentru prima semifinală la tineret



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel