Gică Popescu este foarte afectat de sentința pe care a primit-o în ”Dosarul Transferurilor”, declarând că 20 de ani se sacrificii s-au dus într-o singură zi.
Gică Popescu a fost invitatul lui Victor Ciutacu, la emisiunea ”Vorbe Grele”. Revenit în prim plan odată cu sentinţa din dosarul transferurilor, Gică Popescu a vorbit, în direct, la Antena 3, despre evenimentele din viaţa sa. "M-am luptat ca să fiu cineva. Îmi doream să fiu cel mai bun şi nu a fost uşor să ajung acolo(...). Am ţinut enorm ca să fiu un exemplu pentru copiii mei", a spus Gică Popescu. Fostul fotbalist al echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Popescu, a fost condamnat, în “Dosarul Transferurilor”, la trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală. Gică Popescu speră ca această decizie a Curţii de Apel să se schimbe pentru a nu-i fi afectată imaginea. "Eu sunt nevinovat! E foarte greu. Tot ce am clădit în 20 ani de zile de sacrificii, într-o singură zi, s-a năruit. Am momente în care îmi vine să mă urc pe casă şi să urlu. Sunt momente de neputinţă", a spus fostul căpitan al Barcelonei, vineri seară, la Antena 3. "M-au sunat oameni importanţi din fotbal, de la Barcelona, erau şocaţi, au crezut că voi fi închis. Nu ştiau că e doar cu suspendare. Nu ştiu nici ce să le mai explic copiilor mei, asta a fost cel mai greu", a mai spus Gică Popescu. "Este foarte greu de şters cu buretele tot ce s-a întâmplat în anii de când a început procesul, dar asta este, respectăm decizia, dar sperăm că lucrurile se vor îndrepta", declara fostul mare fotbalist în urmă cu câteva zile.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu