Fostul căpital al naționalei, Gică Popescu, a oferit detalii despre starea sa de sănătate, la o săptămână după ce a fost confirmat cu Covid-19.
În urmă cu o săptămână, Gică Popescu a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. În vârstă de 52 de ani, președintele clubului Viitorul a dezvoltat o pneumonie care îl obligă să mai rămână internat la Institutul “Matei Balș” din Capitală.
„Avusesem niște dureri de cap și doar într-o zi câteva frisoane. Am zis să merg să fac testul, mai ales că eu m-am testat de multe ori. și am ieșit pozitiv, dar în acel moment eram ok, nu mai aveam simptome. Apoi, fiindcă am ieșit având coronavirus, m-am dus la Matei Balș pentru investigații suplimentare. Ce a urmat n-a fost bine fiindcă virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie și nu mi-a fost bine. Cu tuse, după cum vezi și acum când vorbesc cu tine mai tușesc.
Din păcate, Computerul Tomograf pe care l-am făcut în weekend nu a arătat foarte bine, în privința plămânilor, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să continui să fiu spitalizat”, a declarat Gică Popescu pentru GSP.
Gică Popescu a mai precizat că „nu s-a pus problema să fiu ventilat mecanic, fiindcă nici un moment n-am avut o saturație de oxigen mai mică de 97-98%, deci am fost OK din acest punct de vedere. În schimb, medicamente am luat, e vorba despre Remdesivir”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu