Gigi Becali a fost achitat în dosarul "Valiza" și primește banii înapoi

becali
becali

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis,  marţi, achitarea lui Gigi Becali  în dosarul "Valiza", în care finanțatorul Stelei şi apropiaţi de-ai săi erau acuzaţi de fapte de corupţie. Procurorii ceruseră  condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare pentru dare de mită şi doi ani după gratii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs ded procurori. De asemenea, lui Gigi Becali i se ridică și sechestrul asigurator pentru  suma de  1,7 milioane de euro.

De asemenea, au fost achitaţi şi Teia Sponte, avocata Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Marino (decedat între timp), Raul Volcinschi.

Un judecător a făcut opinie separată şi a cerut condamnarea lui George Becali la 3 ani de închisoare pentru dare de mită şi un an de închisoare pentru fals în înscrisuri private, cu executarea pedepsei celei mai grele. Judecătorul a cerut şi condamnarea celorlalţi inculpaţi.

Gigi Becali a fost acuzat că, în mai 2008, ar fi vrut să dea mită jucătorilor de la Universitatea Cluj 1.700.000 de euro pentru a învinge pe CFR Cluj, în ultima etapă a sezonului. În cazul în care CFR lua bătaie, Steaua ar fi devenit campioană. Banii urmau să fie oferiţi sub formă de premiu.

Procesul privind fapte de corupţie în sport a fost finalizat în 6 martie, judecătorii instanţei supreme stabilind atunci că vor da o soluţie în acest dosar în 20 martie. La termenul anunţat pentru pronunţare, instanţa a amânat o decizie în acest dosar pentru 3 aprilie. Marţi, magistraţii instanţei supreme care au judecat dosarul au amânat din nou, pentru 17 aprilie, pronunţarea unei sentinţe.

La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a susţinut în faţa judecătorilor că George Becali şi avocata Alina Ciul trebuie condamnaţi la pedepse cu executare, în vreme ce pentru Piţurcă, Marino şi Sponte a cerut stabilirea unor pedepse cu suspendare.

Astfel, procurorul a arătat că George Becali trebuie condamnat pentru dare de mită şi trei fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă privativă de libertate. Procurorul a cerut patru ani de închisoare pentru fapta de dare de mită şi doi ani de închisoare pentru faptele de fals.

Pedeapsă cu executare a cerut şi pentru avocata Alina Florentina Ciul, pentru care a solicitat stabilirea unei pedepse de doi ani de închisoare pentru faptele de favorizare a infractorului şi fals.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse cu suspendare pentru mâna dreaptă a lui George Becali, Teia Sponte, pentru Gheorghe Marino şi Victor Piţurcă. Pentru toţi cei trei procurorul a cerut condamnarea la câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Magistratul DNA a precizat că "personaje" precum George Becali au corupt fotbalul românesc şi că instanţa supremă nu trebuie să legalizeze astfel de practici prin soluţia pe care o va da, dacă se doreşte redescoperirea unor noi valori fotbalistice româneşti.

În apărarea lor, avocaţii inculpaţilor din dosar au susţinut că probele prezentate de procurori fie sunt, în parte, nule, fie nu dovedesc acuzaţiile făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie la adresa clienţilor lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel