Gigi Becali, act de caritate cu clauză

becali
becali

Europarlamentarul Gigi Becali și-a mai adăugat în portofoliu un act de caritate. Latifundiarul a oferit o casă familiei din comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj, care stătea lângă o fântână aflată pe un câmp, cu un copil de aproape doi ani, propunându-i capului familiei să mai facă alți trei copii.

În urma materialului prezentat de România TV, în care era semnalat cazul familiei Bucur, care își creștea copilul de nici doi ani, sub acoperișul unei fântâni aflate în câmp, ceilalți șase fiind adăpostiți în diverse centre de plasament, Gigi Becali a hotărât că trebuie să le dea o mână de ajutor.

A cumpărat o casă pentru familia Bucur, iar miercuri, pe lângă cheia de la casă, le-a adus și paturi, saltele, un televizor, un aragaz, butelii şi haine pentru toți cei șapte copii, reuniți acum cu familia.

"El a muncit 15 ani, 7 copii a făcut", a afirmat Gigi Becali.

"Nu mai trebuie să lucrezi cu ziua acum, stai aici prin gospodările şi îşi trimit eu bani şi ştii tu ce ai de făcut... încă 3 (copii, n.r.)", i-a spus europarlamentarul tatălui celor şapte copii, precizând că trebuie să contribuie la creșterea natalității.

Familia gorjană își încropise un adăpost lângă o fântână, după ce singura locuinţă socială din localitate în care stăteau cu toții a ars într-un incendiu.

Mama, tataăl și minorul de un an și șapte luni trăiau din alocaţia de 200 de lei primită pentru băieţel, iar pentru a-i mai oferi băiețelului câte o masă caldă, mai mergea pe la oamenii din sat, iar un vecin le dădea brânză şi lapte pentru muncile pe care bărbatul le mai presta pentru el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel