Gigi Becali, patronul FCSB, este foarte supărat pe jocul echipei din ultimele meciuri și anunță revoluție la echipa roș-albastră.
Gigi Becali, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că se va implica personal în rezolvarea problemelor care există în interiorul echipei şi că va aduce specialişti în nutriţie şi preparatori fizici.
"O să rezolv sută la sută toate problemele de la echipă. O să mă implic eu, o să aduc oameni specialişti, nutriţionişti, preparatori fizici, deja lucrează oamenii, studiază la cărţi. Oamenii mei care mă iubesc, care nu sunt în domeniul ăsta neapărat, dar care sunt oameni de carte, specialişti în alte domenii şi care acum studiază în domeniul ăsta. Şi care mă îndrumă ce să fac, pentru că nu ştiu eu. Andone nu s-a plâns, a zis că nu are nicio vină preparatorul fizic. Nu ştiu cine o să vină, pentru că eu nu îi cunosc, sunt nişte oameni, mari specialişti în domeniul ăsta, sunt oameni care activează în domeniul medicinei şi acum studiază medicina sportivă. Sunt oameni care mă iubesc şi o să mă ajute, nu îmi cer niciun ban", a declarat Becali pentru Agerpres.
Întrebat dacă este dezamăgit după meciul pierdut de FCSB pe teren propriu, la Giurgiu, în faţa echipei FC Botoşani, Becali a afirmat că fotbalul ţine de partea materială şi că nu poate fi afectat.
"Nu sunt eu supărat, de ce să fiu supărat? Pe lucrurile materiale eu nu mă supăr, adică sănătatea mea nu mi-o stric de la lucruri materiale şi ăsta este un lucru material, fotbalul. Eu îl fac doar pentru bani. Pierd bani. Chiar dacă ar fi să spun că o fac pentru că îmi place, este o slavă deşartă. Ce, la judecată mă întreabă Hristos dacă eu am pierdut cu Botoşaniul? Tot ce nu mă întreabă la judecată, nu mă interesează, le fac aşa de florile mărului, le fac pentru că trebuie să le fac. Tot ce nu mă întreabă la judecată nu mă supără, nimic, că pierd bani, că pierd la afaceri, că pierd la fotbal, nici nu mă interesează, trec prin ele ca vântul", a mai spus finanţatorul FCSB.
FC Botoşani a produs surpriza etapei a treia a Ligii I de fotbal, prin victoria cu 2-0 în faţa vicecampioanei FCSB, prima din istorie, luni seara, în deplasare, la Piteşti.
FCSB are o singură victorie în primele trei etape din Liga I, dar are trei succese din tot atâtea partide în preliminariile Europa League, fiind practic sigură de accederea în turul al treilea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu