Magistrații completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au judecat recursul dosarului "Valiza" au decis, marți, după cinci ore de deliberări, condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată în unanimitate. Această condamnare nu înseamnă nimic pentru Gigi Becali, acesta rămâne cu cei trei ani care vor trebui executați în regim de detenție. Toţi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Valiza" au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă - un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul şi Radu Marino - câte un an şi jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte - doi ani cu suspendare. Gigi Becali va rămâne și fără cei 1,7 milioane de euro care au fost confiscați de procurori.
În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment.
Tot atunci, procurorul a cerut completului de cinci judecători condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.
Gigi Becali a declarat, la acelaşi termen, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act.
În ultimul său cuvânt, Becali le-a mărturisit judecătorilor că au reuşit să-l sperie, că s-a făcut "băiat cuminte" şi că România are de pierdut odată cu încarcerarea sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu