Gigi Becali a comentat, luni dimineața, în fața jurnaliștilor, ceea ce s-a întâmplat duminică seară, când a fost oprit de Poliție la Otopeni, în timp ce încerca să părăsească țara.
„SRI-ul ce a zis? Bă, Becali vrea să plece. Dacă o să plece și se întâmplă ceva la Înalta Curte, ce-o să se scrie? „Serviciile ce-au păzit?”. Că așa s-ar fi spus. Ia să luăm noi o măsură, ce contează că facem un abuz?”, a declarat Gigi Becali, precizând că nu avea nicio interdicție de a părăsi țara, scrie ampress.ro.
„N-aveam nicio interdicție, interdicția au pus-o cu două ore înainte. Că dacă puneau mai devreme, cu cinci-șase ore, ce s-au gândit: Bă, îl anunță cineva pe Becali”, a mai susținut omul de afaceri, recunoscând, ulterior, că voia să plece în Israel.
„Eu când am o sentință, o cumpănă mă duc și mă rog la Mormântul Sfânt. Acolo e rugăciunea mea. Oricare ați fi fost în locul meu, n-ați fi rezistat la presiunile care sunt”, a mai spus patronul echipei Steaua.
Patronul Stelei se afla, duminică noaptea, pe o pistă privată din cadrul aeroportului Otopeni şi se pregătea să se îmbarce într-o aeronavă cu direcţia Israel, ţară ce nu are contract de extrădare cu România, cînd a fost oprit de Poliţie, cu doar o zi înainte de pronunțarea sentinței în „Dosarul terenurilor MApN”, în care Becali riscă să fie condamnat la închisoare cu excutare.
Gigi Becali a fost dus direct la Parchet pentru audieri într-un nou caz, în care e acuzat de abuz în serviciu şi înşelăciune, legat situația de la Avicola Iași. În cadrul audierilor de la Parchetul General, Becali a fost înștiințat că pe numele său s-a emis o interdicție de a părăsi țara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News