Gigi Becali, replică pentru așa zisa 'corupție din FRF' și Burleanu: Dacă voiam, puteam să controlez şi iarba acolo

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Gigi Becali a precizat că nu le-a dat niciodată banii arbitrilor şi că dacă ar fi vrut să controleze sistemul FRF ar fi putut să o facă.

'Niciodată în viaţă nu am dat bani la arbitri. A fost o singura dată cu Jean Pădureanu (n.r. fost patron la Gloria Bistriţa). La Intercontinental, să fim protejaţi. I-am dat 5.000 de dolari, că, domne', e bine să fim protejaţi. Când am văzut că la primul meci, cu Naţional, ne-au rupt, i-am zis să îmi dea banii înapoi. A mai fost odată la Braşov. Niciodată nu am dat vreun ban la un arbitru! Nu era vorba de corupţie. Era vorba să nu fim furaţi, nu să furăm. Niciodată în viaţa mea nu am dat bani. Dacă eu voiam să fac corupţie cu arbitri, era şef la arbitri Nicolae Grigorescu. Mi-a cerut o dată 10 mii împrumut. I-am zis că nu îi dau, să nu se interpreteze. Dacă voiam, îi dădeam 100 de mii', a spus Gigi Becali la Digi Sport.

“Dacă voiam să fac aranjamente, trebuia la un singur meci, să fac egal cu Iaşi. Mi s-a oferit să îl câştig, pe o sumă mică. Nu am acceptat. Cel ce face corupţie nu primeşte cununa dacă nu respectă regula. Am respectat legea dreptăţii şi am primit cununa de la Dumnezeu în fotbal. M-am calificat şi am bătut-o pe Galatasaray. Nu am făcut corupţie că nu stă în sângele meu, în ADN-ul meu. În ADN-ul meu e dreptatea. Fară să ştiu eu, nu există. O singură dată a mai fost vorba, să facem un egal. Dacă vreţi să facem un egal, eu nu mai vin, eu vreau fotbal, să mă lupt. Le-am zis că, dacă o singura dată mai fac aşa, eu ies. Nu am controlat niciodată sistemul în fotbal, nu m-a interesat să îl controlez. Dacă voiam, puteam să controlez şi iarba la FRF. Eu controlez ce este al meu, casa, curtea mea, averea mea", a adăugat el.

Acuzaţiile dure ale lui Gigi Becali, după meciul controversat dintre Rapid Bucureşti - FCSB, scor 1-0, în Superligă, n-au rămas fără răspuns de la FRF și Răzvan Burleanu.

Becali a fost invitat la Casa Fotbalului, pentru a înceta divergențele cu FRF, însă Răzvan Burleanu i-a pus o condiţie uluitoare: finanţatorul FCSB să îi ofere 'lista cu trei arbitri, foşti arbitri, cărora le-a dat bani'.

Mai mult, Răzvan Burleanu a spus că i-a blocat numărul de telefon lui Gigi Becali. 

'În ceea ce privește retragerea, nu este pentru prima dată când spune acest lucru. S-a mai retras, s-a reîntors. Ce pot să vă spun despre domnul Gigi Becali, pe care l-am cunoscut în ultimii ani, este că ține mult la propria sa imagine și este interesat de bani. Mă îndoiesc că se va retrage.

Vă confirm primirea unui mesaj imediat după meci și al doilea în următoarea dimineață. I-am blocat domnului Becali numărul de telefon, deci nu știu să vă spun dacă m-a mai căutat. Sunt mesajele pe care le-a comunicat și public. Am făcut asta ca să aibă mai puține păcate la următoarea spovedanie', a transmis Răzvan Burleanu, în conferința de presă de după Adunarea Generală a FRF.

'Nu ți-e rușine pentru ce ai făcut? Vai de capul tău! Este creația ta! Mai adu câțiva greci ca să conduceți federația. Păi, ce contează în țara asta de sclavi, pe care îi cumperi cu banii noștri, de fapt, cu șpăgi, mingi și tricouri?!', a fost mesajul lui Gigi Becali pentru Răzvan Burleanu, citit de Vali Moraru, realizatorul Digi Sport Special. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel