Gigi Becali trebuie să-i achite lui Pavel Coruț daune de 10.000 de euro

pavel corut
pavel corut

Gigi Becali mai primește o lovitură în închisoare.  Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Becali să-i plătească lui Pavel Coruţ daune morale de 10.000 de euro pentru că l-a numit "diavol", "tâlhar", "nenorocit" şi "cea mai mare zdreanţă de om", instanţa notând, în motivare, că suma reprezintă "o satisfacţie echitabilă" acordată scriitorului. Decizia  nu este definitivă, ea putând fi atacată, cu recurs, la instanţa supremă.

În 16 aprilie, la mai bine de trei ani de la primul termen al procesului, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, în procesul de insultă şi calomnie intentat de Coruţ lui Becali, ca finanţatorul Stelei să-i plătească scriitorului 10.000 de euro drept daune morale, la care se adaugă 2.000 de lei, cheltuieli de judecată, potrivit Mediafax.

 În motivarea acestei decizii, instanţa apreciază că dreptul pârâtului la libertatea de exprimare, respectiv al lui Becali, nu justifică afirmaţiile acestuia, făcute public, în cadrul intervenţiei telefonice în cursul unei emisiuni la postul OTV la care a participat apelantul reclamant (Pavel Coruţ) în 24 ianuarie 2010, că reclamantul ar fi un "diavol", un "tâlhar", un "nenorocit" ("cel mai mare nenorocit al neamului românesc"), "cea mai mare jigodie şi cea mai mare zdreanţă de om", care, în opinia Curţii, au depăşit limitele libertăţii de exprimare, ținta afirmaţiilor sale fiind persoana apelantului reclamant.

 Instanţa consideră că acordarea daunelor morale se justifică atâta vreme cât Coruţ a probat că Becali a făcut, în public, afirmații calomnioase și jignitoare la adresa lui, prin care i-a fost produsă o suferință pe plan moral, social și chiar profesional şi i-a fost cauzat un prejudiciu de imagine, fiindu-i încălcată astfel o componentă a vieţii private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel