Gigi Becali va candida din partea AUR. George Simion confirmă revenirea lui Becali în politică fără să o numească însă o „bombă”

Gigi Becali revine în politică și va candida pe listele AUR la alegerile parlamentare. Acest lucru a fost confirmat de George Simion, liderul și candidatul la prezidențiale al AUR.

În cadrul unei emisiuni la România TV, George Simion a confirmat că Becali va fi pe listele AUR. E o revenire în politică a lui Gigi Becali după perioada în care a fost în închisoare.

Simion a adăugat că Becali și-a manifestat de mult timp simpatia pentru AUR și a amintit că Gigi Becali a afirmat de mai multe ori că îl susține pe liderul AUR la alegerile prezidențiale.

Astfel, Simion spune că revenirea lui Becali în politică pe listele AUR nu e nicio „bombă” cum a numit-o presa.

„Domnul Becali si-a manifestat susținerea publică și a spus că ne-a și votat la alegerile europarlamentare. El a anunțat că dorește sa mă susțină la alegerile prezidențiale. Asta înseamnă o responsabilitate în plus, faptul că milioane de oameni își pun nădejdea în mine.

Domnul Becali și-a manifestat dorința de a candida din partea AUR. Vom anunța candidații în jurul datei de 20 septembrie, cred că vom lua decizia cea mai bună. Cred că românii îi vor vota pe Gigi Becali, pe Petrișor Peiu.

Nu e nicio bombă. Gigi Becali sprijină AUR. Toți care își pun încrederea în el trebuie să voteze la aceste alegeri AUR”, a afirmat Simion. 

Becali a mai avut o aventură politică când a creat partidul PNG

Partidul Noua Generație (PNG), cunoscut oficial ca Partidul Noua Generație-Creștin Democrat (PNG-CD), a fost fondat în anul 2000 de către Gigi Becali, figură controversată, cunoscut pentru activitățile sale în fotbal și afaceri. Becali a preluat conducerea partidului și l-a transformat într-o platformă politică populistă și naționalistă.

Partidul a promovat valori conservatoare, de dreapta, cu accente pe creștin-democrație și naționalism, situându-se deseori într-o zonă apropiată de extrema dreaptă. A fost activ pe scena politică românească, participând la alegerile parlamentare și europarlamentare, însă fără a reuși să obțină un impact major în termeni de mandate parlamentare.

De-a lungul timpului, partidul a fost marcat de diverse controverse, în special legate de personalitatea lui Gigi Becali, care a fost președinte al partidului până în 2013. Deși inițial partidul a reușit să atragă o parte din electoratul naționalist, popularitatea sa a scăzut considerabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel