Magistrații Judecătoriei Medgidia au decis, vineri, eliberarea condiționată a lui Gigi Becali, după aproape doi ani petrecuți în închisoare.
Gigi Becali urmează să fie eliberat condiționat în următoarele zile, dacă procurorii nu vor face recurs la decizia de vineri a judecătorilor.
Totuși, din câte se pare, procurorul de caz ar fi declarat în fața judecătorilor că Gigi Becali îndeplinește condițiile unei eliberări condiționate.
Cererea latifundiarului din Pipera a fost judecată de magistrați după ce cu o zi înainte acesta s-a prezentat în fața Comisiei Naționale pentru Eliberare Condiționată de la Poarta Albă. La finalul ședinței de aproximativ șase ore în care i-a fost analizat dosarul, Gigi Becali a fost informat de oficialii Penitenciarului că întrunește toate condițiile pentru a fi liber.
"În trei zile poate fi liber"
Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că se așteaptă ca procurorii să conteste decizia Judecătoriei Medgidia.
"Dacă nu o vor face, peste trei zile Gigi Becali va putea pleca acasă. Dacă se va face contestația, trebuie să aștepte să se judece această contestație la instanța superioară", a spus Bogdan Vlad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu